Nume
Parola
Vizualizări: 6446
CURS DE INSTRUIRE: LEGISLAŢIA ŞI DEONTOLOGIA MEDIA
25 Ianuarie 2011 — IDIS „Viitorul” anunţă concurs de selectare a jurnaliştilor pentru a participa la cursul de instruire „Legislaţia şi deontologia media”. Acest curs de instruire este desfăşurat de IDIS „Viitorul” în cadrul proiectului european implementat „Dezvoltarea şi promovarea unui climat mediatic modern în Republica Moldova”.

Cine poate participa?
Jurnalişti, angajaţi ai presei scrise, on-line, TV şi radio

Limba de instruire va fi limba română, iar de interacţiune – româna şi rusa.

Locaţia: SkyLand, s. Gruşevo, r. Criuleni

Perioada:
Cursul de instruire va fi organizat la 24-26 februarie, pe o perioadă de 3 zile şi 2 nopţi, cazarea, hrana şi transportul fiind asigurate. Participanţilor din afara Chişinăului le vor fi rambursate cheltuielile pentru drum.

Modulele preconizate:
• Legislaţia mass-media
• Deontologia mass-media
• Relaţia jurnalist-patron. Între cenzură şi autocenzură
• Între new media şi jurnalism clasic: dileme etice
• Transformările în spaţiul mediatic autohton: către o hartă a media
• Autoreglementarea mass-media în ţările UE
• Relatarea despre liberalizarea regimului de vize cu UE: între interesul public şi senzaţional

Evaluarea participanţilor se va face în baza formularului disponibil la: http://viitorul.org

Formularele de înscriere pot fi transmise prin e-mail sau depuse personal la sediul IDIS „Viitorul”, pe adresa: Chişinău, MD-2005, str. Iacob Hincu 10/14, etajul 1, tel. 221844, e-mail: laura.bohantov@viitorul.org

Data limita pentru depunerea dosarului – 11 februarie

În total vor fi selectaţi 20 de jurnalişti. Jurnaliştii din afara Chişinăului, inclusiv din regiunea transnistreană, sunt încurajaţi să participe.