Vizualizări: 3322
Amnesty International: Explozia la Domodedovo demonstrează neglijarea flagrantă faţă de viaţa umană
Londra, 25 Ianuarie 2011 — Amnesty International condamnă explozia în aeroportul moscovit „Domodedovo” ce a avut loc la 24 ianuarie în jurul orei 16.30 (local) în sala de sosire şi a adus numeroase victime. La moment sunt raportate 31 de persoane ucise şi mai mult de 100 de răniţi.
Organizaţia aduce condoleanţele victimelor şi familiilor acestora.
„Acest fapt arată neglijarea flagrantă faţă de viaţa umană şi constituie violarea monstruoasă a unui din drepturile fundamentale. Aceasta nu poate fi nici justificat, nici iertat,” a spus Nicola Duckwort, director al programului pentru Europa şi Asia Centrală, Amnesty International.
Organizaţia îndeamnă autorităţile din Rusia să conducă o investigaţie detaliată şi imparţială a celor întâmplate.
„Vinovaţii de această atrocitate trebuie să fie chemaţi la răspundere în conformitate cu standardele unui proces echitabil.”
Ultimul atac similar împotriva civililor a avut loc la Moscova în martie 2010, atunci când în rezultatul exploziilor celor două femei sinucigaşe au murit 40 de oameni şi mai mult decât 100 au fost răniţi.
SFÎRŞIT/
Pentru mai multe informaţii vă rugăm sa contactaţi oficiul de presă Amnesty International din Londra, MB, la numărul de telefon +44 20 7413 5566 sau email: press@amnesty.org
Secretariatul Internaţional, Amnesty International, str. 1 Easton, Londra WC1X 0DW, MB www.amnesty.org
Adresa reprezentanţei Amnesty International în Republica Moldova: Chişinău, MD-2010, c/p 209. Tel. +373 22 83 58 08, tel./fax +373 22 22 99 66. Email: info@amnesty.md Web: www.amnesty.md

Autor: Amnesty International Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33