Nume
Parola
Vizualizări: 6323
MARŞUL FUNEBRU AL “ARBORELUI TĂIAT” REALIZAT ÎN MUN. BĂLŢI
Balti, 15 Decembrie 2010 — Ieri,14 decembrie, la ora 15:00, în centrul municipiului Bălţi, Asociaţia "Caroma Nord”, Asociaţia “OZON” şi AO "Pro Cooperare Regională”, au organizat Marşul Funebru al “Arborelui tăiat”, la care au participat peste 150 persoane.
Prin această acţiune ne-am propus să atragem atenţia publicului asupra efectelor ireversibile ale activităţii cotidiene a omului asupra mediului, precum şi dezvoltarea unei atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător.
Procesiunea s-a realizat pe fonul muzicii funebre, cu susţinerea fanfarei militare din cadrul brigăzii nr.1 de infanterie motorizată, mun.Bălţi şi Colegiului Pedagogic ,, Ion Creangă ”.
Patru tineri voluntari au dus un sicriu improvizat din deşeurile urbei (carton) în care au fost aşezate rămăşiţele unui arbore. La procesiunea de înmormîntare au participat elevi, profesori, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. Pliante cu mesajul „SOS-Pamintul!” „Nu distruge NATURA!” au fost distribuite locuitorilor municipiului Bălţi. Procesiunea a decurs de la Palatul de Cultura până în parcul orăşenesc central. În parc s-au pronunţat discursuri, au fost declamate poiezii despre natură. Accentuîndu-se astfel principiul „de la CULTURĂ spre NATURĂ!”.

De asemenea, este necesar să menţionăm că astăzi, 14 decembrie este şi ZIUA INTERNATIONALĂ DE PROTEST ÎMPOTRIVA REACTOARELOR NUCLEARE.

Totodata, în decembrie este marcata şi ZIUA INTERNATIONALĂ A CONSERVĂRII BIODIVERSITĂŢII (29 decembrie).

Aducem mulţumiri partenerilor de proiect şi instituţiilor implicate:

Primariei mun. Bălţi, Primăriei s. Elizaveta, Primăriei Glinjeni, AO ,, Tradiţie” din s. Elizaveta; Liceului Teoretic “Dm. Cantemir” din s. Pîrliţa; AO ,, SAT MODERN” din s. Glinjeni,
Centrului de asistenţă socială “Nufărul alb” din s. Glinjeni; AO ,,CUGET” din s. Izvoare, Gimnaziului din s. Izvoare; AO ,,Mileniul III” din s. Chişcăreni; Liceului Teoretic George Cosbuc , Colegiului Pedagogic Ion Creanga din m.Balti; ,,Centrul de mediere şi consultanţă pentru tineri” şi ONG Tinerii pentru Dreptul la Viaţă din mun. Balţi.

Aducem mulţumiri partenerilor media: Agenţia Independentă de Ştiri DECA-press; Publika MD; Pro TV; TV Bălţi; ziarul local SP, Vocea Bălţului, Radio Moldova, Agenţia Info Prim Neo.

Aducem mulţumiri finanţatorilor fără suportul cărora realizarea acestei iniţiative n-ar fi fost posibilă:
Fondul Naţional pentru Democraţie (NED) prin intermediul Programului Fondul Comun, lansat de Parteneriatul European pentru Democraţie (EPD) şi Fundaţia Est-Europeană (FEE).