Nume
Parola
Vizualizări: 2489
IDIS „Viitorul”, ameninţat cu judecata şi răfuiala mediatică de un „polit-tehnolog”
8 Decembrie 2010 — Polit-tehnologul român Răzvan Cazacu a ameninţat pe e-mail IDIS „Viitorul” cu acţionarea în judecată şi răfuiala mediatică la 7 decembrie 2010, la o zi după lansarea studiului „Finanţarea partidelor politice: între transparenţă şi obscuritate”.

În calitatea sa de think-tank apolitic şi independent, IDIS „Viitorul” îşi exprimă nedumerirea faţă de reacţiile bolnăvicioase ale dlui Cazacu, bazate pe deducţii subiective. De fapt, în studiu se afirmă că Domnia sa ar fi oferit consultanţă pentru o formaţiune politică în 2009, nu şi în 2010. „Noi am afirmat că în 2010 au fost păstraţi o parte din polit-tehnologii din 2009, fără a menţiona nominal pe cineva. Nu avem de ce să răspundem pentru musca de pe căciula altuia”, explică Leonid Litra, vicedirector pe cooperare internaţională.

Referitor la onorariul pe care dl Cazacu spune că nu l-a luat, fiindcă ar fi muncit voluntar şi din prietenie, din numele echipei de cercetători şi observatori ai studiului, IDIS „Viitorul” reiterează că suma de un milion de dolari amintită reiese dintr-un buget simulat, reflectând preţurile medii pe piaţa politică. „Noi am spus că atât de obicei se plăteşte. Nu am afirmat că dl Cazacu ar fi primit un asemenea onorariu generos. E interesant de ce s-a autosesizat, noi de fapt nu ne refeream la el. Dacă tăcea, filosof rămânea.”, susţine Leonid Litra, autorul capitolului pe consultanţa politică.

IDIS „Viitorul” sugerează dlui Răzvan Cazacu, în calitatea lui de specialist în comunicare, să nu ameninţe cercetătorii şi think-tank-urile care şi-au demonstrat eficienţa, fiindcă domniei sale nu îi prieşte publicitatea negativă. Dimpotrivă, dl Cazacu ar trebui să coopereze la realizarea unor asemenea studii, ţinând cont de disponibilitatea de a ajuta „benevol” Moldova şi pe politicienii ei să comunice mai profesionist.

Nu este pentru prima dată când IDIS îşi apără în instanţă onoarea sa profesională şi studiile de calitate. Înţelegem că este de datoria unei asemenea organizaţii de înalt profesionalism ca IDIS "Viitorul" să abordeze cele mai grave probleme ale democraţiei moldoveneşti, chiar dacă asta trezeşte supărări şi răneşte orgolii.