Nume
Parola
Vizualizări: 3182
Preşedintele MAE, la ieşirea din secţia de vot: “Cu noi în Parlament se va depăşi criza politică”
28 Noiembrie 2010 — Preşedintele Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană, Veaceslav Untilă, a votat în această dimineaţă pentru toţi cetăţenii care îşi doresc un viitor european “într-o Moldovă cu adevărat democrată”. “Am votat pentru ca viitorul Parlament să vină cu mai multe fapte şi mai puţină politică”, a declarat preşedintele MAE.

    Potrivit lui Veaceslav Untilă, obiectivele ce ţin de modernizarea şi europenizarea ţării sunt posibile dacă vor fi  îndeplinite trei condiţii: 1. dacă politicienii se vor certa mai puţin între ei şi vor face, în schimb, mai multe fapte concrete; 2. dacă se va găsi majoritatea confortabilă în Parlament pentru alegerea Preşedintelui şi încheierea crizei politice; 3. dacă partidele vor ţine cont de promisiunile făcute în campania electorală şi după ce trec alegerile.

    Întrebat care este rezultatul pe care îl aşteaptă pentru formaţiunea pe care o conduce, Veaceslav Untilă a declarat: “Sunt convins că noi vom lua exact numărul de mandate cât sunt necesare pentru a forma o majoritate parlamentară capabilă să aleagă viitorul Preşedinte al Republicii Moldova şi pentru a institui Guvernul. Cu noi în Parlament se va depăşi criza politică".

    Precizăm că declaraţiile au fost făcute în această dimineaţă, chiar după ce Veaceslav Untilă a pus ştampila de vot în dreptul simbolului electoral (cheia) al MAE. “Eu cred că toţi cei care vor vrea să voteze formaţiunea pe care eu o conduc o să găsească uşor simbolul, chiar dacă buletinul de vot este lung”, a încheiat liderul MAE, într-o notă optimistă.


Serviciul de presă al MAE
28 noiembrie 2010