Nume
Parola
Vizualizări: 2961
Partidul Umanist va fi reprezentat în noul parlament.
12 Noiembrie 2010 — Partidul Umanist din Moldova va trece pragul electoral şi va fi reprezentat în noul Parlament. Acest fapt este confirmat de sondajul de opinie desfăşurat de Asociaţia sociologilor şi demografilor, în perioada 1-10 noiembrie. Rezultatele au fost prezentate opiniei publice vineri 12 noiembrie 2010 în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform informaţiei relatate de preşedintele Asociaţiei, Victor Mocanu, doctor în ştiinţe sociologice, sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1583 de respondenţi şi marja de eroare este de 2.6 procente.

Conform sondajului, pragul electoral este depăşit de către şase partide, printre care şi Partidul Umanist. Pentru Partidul Umanist sunt gata să voteze astăzi 4.2 procente de alegători intervievaţi.

Comentând rezultatele sondajului, preşedintele Partidului Umanist, Valeriu Pasat a spus că rezultatul este unul destul de aproape de rezultatele sondajelor interne ale partidului.

„Acum două săptămâni, sondajele noastre interne demonstrau că Partidul Umanist acumulează aproximativ cinci procente, iar raitingul partidului este în creştere”, a spus Pasat.

„Noi suntem convinşi că Partidul Umanist va fi reprezentat în viitorul parlament. Avem certitudinea că mulţi dintre cetăţenii care s-au dezamăgit atât în comunişti, cât şi în liberali şi democraţi vor vota pentru PUM. În parlament vom promova oferta noastră, care este susţinută de un număr mare de populaţie: uniune cu Rusia, colaborarea statului cu Biserica Ortodoxă, ordine în ţară, stoparea confruntării politice, instaurarea păcii şi stabilităţii în stat”, a declarat Pasat.