Nume
Parola
Vizualizări: 3787
Marea Cameră a Curţii Europene va examina dosarele celor trei şcoli cu predare în limba română din regiunea transnistreană a R.M.
Chişinău, 8 Noiembrie 2010 — Secţiunea a patra a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care examinează cauza şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană, a decis la 20 septembrie 2010 să se desesizeze în favoarea Marii Camere a CEDO. Hotărîrea a fost adusă la cunoştinţă reprezentanţilor reclamanţilor printr-o scrisoare oficială.

Anterior, la 15 iunie 2010, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunţat în unanimitate decizia de admisibilitate în privinţa violării interdicţiei de discriminare, respectării vieţii private şi dreptului la instruire în limba română cu grafie latină (art. 8 şi 14 CEDO şi art. 2 din Protocolul adiţional la Convenţie), rezervînd examinării meritelor cauzei o dată ulterioară.

La 20 septembrie 2010, reprezentanţii reclamanţilor au prezentat argumente noi în susţinerea cauzei şi au înaintat pretenţiile reclamanţilor cu privire la satisfacţia echitabilă. „Pretenţiile de ordin moral şi material au fost calculate reieşind din suferinţele fiecărui reclamant în parte, în baza rapoartelor de evaluare psihologică efectuată de Centrul de Reabilitare „Memoria”. La fel Curţii i-au fost prezentate probe şi argumente noi în susţinerea responsabilităţii ambelor Guverne pîrîte.” – a spus Alexandru Postica, unul din reprezentanţii reclamanţilor.

Decizia desesizării în favoarea Marei Camere survine ca urmare a solicitării Guvernului Federaţiei Ruse de a organiza noi audieri publice pe cauza dată, considerînd că problemele de jurisdicţie şi responsabilitate pentru violările dreptului omului în regiunea transnistreană sunt încă „deschise şi jurisdicţia Curţii în această privinţă este suficient de variată. Acesta este rezultatul unui număr de cereri comunicate Guvernului Federaţiei Ruse, în cazul cărora Curtea solicită să se stabilească dacă reclamanţii intră în jurisdicţia Republicii Moldova şi / sau Rusia.”

Reclamanţi pe aceste trei cauze sunt 170 cetăţeni (părinţi, copii şi profesori) ai Republicii Moldova care locuiesc în raioanele din stînga Nistrului. Fiecare cerere se referă la o şcoală distinctă cărora le-a fost interzisă predarea în limba română cu grafia latină, prin acţiuni violente ale nerecunoscutelor autorităţi transnistrene.

Reprezentaţii reclamanţilor în faţa CEDO sunt: Ion Manole şi Alexandru Postica, jurişti, avocaţi care activează în cadrul Asociaţiei „Promo-LEX.”

Marea Cameră nu a stabilit un termen pentru examinarea cauzei.

Pentru mai multe detalii contactaţi: Alexandru POSTICA, Director Executiv al Asociaţiei, GSM: 069104851, tel.: 21-16-22.