Vizualizări: 2292
La 19 octombrie 2010 va fi lansat Ghidul Turistic al Găgăuziei
18 Octombrie 2010 — La 19 octombrie 2010, ora 10:00, va fi lansat „Ghidul Turistic al Găgăuziei” – una din primele iniţiative de a populariza potenţialul turistic local în Republica Moldova. Publicaţia surprinde atracţiile turistice ale Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia (UTAG), prezentând atât specificul oamenilor, specificul culinar, hotelurile şi pensiunile, cât şi resursele minerale, culminând cu o rută turistică, modelată în premieră pentru regiune.
Evenimentul va avea loc în incinta Sălii de Conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, aflat pe adresa: Chişinău, Iacob Hîncu 10/1. La eveniment şi-au dat acordul să participe başcanul UTAG, Mihail Formuzal, oficiali de la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, organizaţiilor internaţionale, centrelor intelectuale şi mass-media. Limbile de lucru vor fi româna şi rusa, traducerea în engleză nefiind asigurată.
Ghidul Turistic al Găgăuziei fost produs în cadrul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-Moldova”. Programul este iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS „Viitorul”.
Suportul programului de 12 luni (iulie 2009 - iulie 2010) constă în asistenţă acordată la implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a regiunii pentru 2009-2015, prin fortificarea Agenţiei de Dezvoltare Economică Locală, creată pentru a gestiona proiecte de dezvoltare.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33