Vizualizări: 4967
Asociaţia Promo-LEX a lansat primul Raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010
Chisinau, 14 Octombrie 2010 — 14 Octombrie 2010, Asociaţia Promo-LEX a lansat primul Raport de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. Potrivit constatărilor observatorilor, analizei legislaţiei electorale şi a reglementărilor relevante, precum şi a contextului electoral, pentru perioada 29 septembrie – 14 octombrie 2010, s-a stabilit o prestaţie echidistantă a administraţiei electorale şi, cu unele mici excepţii, încadrată în termenii de timp prescrişi de legislaţie.
Principalele recomandări formulate în raport se referă la: necesitatea revizuirii Programului Calendaristic în conformitate cu prevederile legislaţiei electorale; monitorizarea şi atenţionarea privind nedegrevarea unor reprezentanţi ai partidelor incluşi în listele de candidaţi pentru viitoarele alegeri parlamentare; desfăşurarea campaniilor de informare şi educaţie electorală pentru a asigura participarea înaltă a populaţiei, inclusiv din partea stângă a Nistrului.
Pentru a exclude abuzurile şi utilizarea resurselor administrative în scopuri electorale, misiunea de observare încurajează concurenţii electorali să asigure degrevarea din funcţii a persoanelor incluse pe listele candidaţilor la funcţia de deputat.
În procesul de monitorizare, Promo-LEX va antrena 42 observatori pe termen lung, repartizaţi în toate raioanele ţării. Observatorii Promo-LEX au fost instruiţi în domeniul procedurilor electorale şi caracterului non-părtinitor şi independent al efortului de monitorizare. Recomandările misiunii sunt formulate cu bună credinţă şi au scopul de a contribui la sporirea calităţii procesului electoral.
Conform raportului, Comisia Electorală Centrală (CEC) a elaborat un şir de regulamente şi instrucţiuni menite să clarifice şi perfecţioneze cadrul normativ electoral. CEC a constituit circumscripţiile electorale, a aprobat devizul de cheltuieli, a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. De asemenea, CEC a acreditat primii observatori naţionali.
Campania electorală se desfăşoară, deocamdată, cu o intensitate redusă. CEC a stabilit locul şi timpul primirii documentelor necesare pentru înregistrarea candidaţilor la funcţia de deputat la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010. Unele formaţiuni politice şi-au demarat activităţile cu caracter electoral înainte de a fi înregistrate la CEC.
Şeful efortului de monitorizare, Ion Manole, a declarat: „Ne aşteptăm ca această campanie să fie una diversă şi activă, din care cauză observatorii Promo-LEX vor veghea asupra corectitudinii procesului electoral şi a comportamentului concurenţilor”.
Monitorizarea alegerilor anticipate parlamentare, preconizate pentru 28 noiembrie 2010, este un proiect realizat de Asociaţia Promo-LEX în cadrul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte. „Coaliţia 2009” este o uniune benevolă de organizaţii non-guvernamentale, care implementează proiecte de îmbunătăţire a procesului electoral şi de sporire a încrederii cetăţenilor în acest proces.
Acest proiect beneficiază de asistenţă tehnică şi financiară din partea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Fondului Naţional pentru Democraţie (NED), National Democratic Institute for International Affairs (NDI) şi Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate în raport aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.
Notă: pentru informaţii suplimentare contactaţi Pavel Postica, tel. 211622.
Varianta integrală a raportului în limba română, este disponibilă aici
http://www.promolex.md/upload/publications/ro/doc_1287047306.pdf

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33