Nume
Parola
Vizualizări: 1964
300 de foşti militari vor însuşi noi profesii în cadrul proiectului “Recalificarea personalului militar din Republica Moldova”
Chişinău, 14 Septembrie 2010 — 300 de foşti militari vor însuşi noi profesii în cadrul proiectului "Recalificarea personalului militar din Republica Moldova". La 14 septembrie 2010, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Misiunea în Moldova şi Academia de Studii Economice din Moldova a lansat oficial un nou proiect: "Recalificarea personalului militar din Republica Moldova".

În deschiderea evenimentului, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu a accentuat că, CCI se va implica activ în procesul de realizare a proiectului. „Prin intermediul Centrului de Formare Continuă al CCI, dar şi datorită strânselor relaţii de colaborare cu întreprinzătorii şi instituţiile de învăţământ, instituţia camerală va depune toate eforturile pentru a-şi îndeplini angajamentele. Participanţii la proiect vor avea parte de servicii calitative, profesori înalt calificaţi, materiale didactice corespunzătoare. Astfel, la sfârşitul cursurilor, foştii militari, carabinieri şi ofiţeri vor deţine cunoştinţele şi abilităţile necesare în noul domeniu studiat pentru a se angaja la întreprinderi". CCI consideră că implementarea proiectului este binevenită pentru întreaga societate, deoarece companiile vor avea specialişti calificaţi, iar militarii ce sunt trecuţi în rezervă şi deţin o vastă experienţă vor fi recalificaţi în domeniile cele mai solicitate de sectorul real al economiei, găsindu-şi mai uşor un loc de muncă.

Prezent la eveniment, Vitalie Marinuţa, Ministru al Apărării, a accentuat că proiectul este important pentru toate structurile de forţă din ţara noastră. „Majoritatea militarilor în rezervă au vârsta de 40 de ani şi până la pensionare pot începe o nouă activitate, o nouă carieră. Ei deţin abilităţi manageriale, se pot implica la implementarea proiectelor şi se pot realiza profesional în alt domeniu decât cel militar. Este binevenit faptul că, prin recalificare, le oferim posibilitatea să contribuie, în calitate de civili, la dezvoltarea societăţii. Sper ca proiectul şi cursurile predate în cadrul acestuia să fie un început pentru noua carieră a militarilor".

La rândul său, Victor Catan, Ministru al Afacerilor Interne, a afirmat: „ar fi o greşeală să nu valorificăm aceste resurse umane. Guvernul face tot posibilul pentru a relansa economia ţării şi poate utiliza potenţialul acestor specialişti. Salutăm realizarea proiectului, care este o posibilitate excelentă de a recalifica militarii în rezervă, oferindu-le şansa să însuşească noi abilităţi şi specialităţi".

Philip Remler, şeful Misiunii OSCE în R.Moldova, a remarcat că începutul vieţii civile poate fi o provocare pentru cei care şi-au legat întreaga carieră de serviciul militar. "Însă, ofiţerii militari sunt dedicaţi şi disciplinaţi, ca membri de echipă ei sunt excelenţi, precum şi lideri de echipă încrezuţi. Guvernul Moldovei a întreprins măsuri în vederea valorificării acestor talente în cadrul societăţii civile, iar Misiunea OSCE are plăcerea să contribuie în acest sens".

Noul proiect este realizat cu scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să fie reintegraţi mai uşor social şi profesional. În cadrul proiectului, în perioada septembrie 2010 - decembrie 2011, vor fi instruite 300 de persoane, în domeniile: tehnologii informaţionale, administrarea bazelor de date, evaluarea imobilului, limbi străine. Absolvenţii cursurilor vor obţine un certificat aprobat de stat şi vor beneficia de asistenţă în plasarea în câmpul muncii.

Primele cursuri vor începe în data de 15 septembrie 2010 şi vor fi frecventate de către 84 foşti ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale, Serviciului de Grăniceri şi Departamentului Trupelor de Carabinieri.
Proiectul "Recalificarea personalului militar din Republica Moldova" a fost semnat de Guvernul RM şi OSCE, în iunie curent, iar Camera de Comerţ şi Industrie şi Academia de Studii Economice au fost selectate pentru a-l implementa.
www.chamber.md