Nume
Parola
Vizualizări: 2893
Al Doilea Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova – 2010 constată progrese în reducerea sărăciei, diminuarea mortalităţii materne şi infantile, extinderea ariilor protejate de stat şi dezvoltarea tehnologiilor
Chisinau, 10 Septembrie 2010 — La 10 ani de la asumarea, în septembrie 2000, la New York, la Summit-ul Mileniului, a angajamentelor de realizare a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Republica Moldova prezintă cel de-al Doilea său Raport Naţional privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului. Raportul, elaborat de Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul Naţiunilor Unite, consemnează progresele înregistrate de Moldova în domeniul celor 8 Obiective şi punctează paşii ce urmează a fi efectuaţi în următorii cinci ani, decisivi pentru soarta acestor angajamente.

Cu cinci ani înainte de expirarea termenului, final fixat de liderii lumii pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului – anul 2015, cel de-al Doilea Raport Naţional al Republicii Moldova privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului constată că aceste Obiective se află pe agenda Guvernului Moldovei şi sunt incluse în Strategia Naţională de Dezvoltare 2008-2011.

„Am încrederea că acest Raport va ajuta agenţiile guvernamentale, societatea civilă şi partenerii de dezvoltare să-şi direcţioneze mai reuşit intervenţiile pentru realizarea ţintelor naţionale în domeniul dezvoltării, integrate în Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului”, afirmă Prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat, în Prefaţa Raportului Naţional.

Principalele realizări ale ţării axate pe cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului, remarcă Raportul Naţional, vizează reducerea sărăciei, diminuarea mortalităţii infantile şi materne, extinderea ariilor protejate de stat şi creşterea vertiginoasă a penetrării tehnologiilor informaţionale în contextul creării parteneriatelor pentru dezvoltare. Mai puţin reuşite au fost evoluţiile în domeniul educaţiei, combaterii HIV/SIDA şi a tuberculozei şi asigurării accesului cetăţenilor la infrastructura sanitară adecvată.

„Naţiunile Unite în Moldova rămân alături de cetăţenii şi Guvernul Republicii Moldova în acţiunile de obţinere a prosperităţii pentru oameni şi de progres pentru ţară. Acest document important evidenţiază reuşitele acestor activităţi şi paşii ce urmează a fi făcuţi pentru onorarea, până în 2015, a angajamentelor asumate”, afirmă Coordonatorul Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Republica Moldova, Kaarina Immonen.

Acest Raport Naţional este al doilea pe care Moldova îl elaborează de la asumarea angajamentelor prin semnarea Declaraţiei Mileniului, la Summit-ul Mileniului din anul 2000 şi este prezentat acum în contextul apropiatului Summit de la New York, ce va reuni, la 20-22 septembrie 2010, şefi de state şi de guverne, alături de lideri ai sectorului privat şi societăţii civile, pentru a stabili agenda de acţiuni pentru următorii cinci ani.

Primul Raport Naţional al Moldovei a fost elaborat de Guvernul Moldovei, cu susţinerea Agenţiilor ONU, în martie 2005, şi avea drept scop să devină „unul din instrumentele de solidarizare a societăţii şi guvernării în vederea edificării unei societăţi prospere”.

REDUCEREA SĂRĂCIEI EXTREME ŞI A FOAMEI. Astăzi, Moldova se află la jumătate de cale în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului şi, la fel ca în alte state ale lumii, în Republica Moldova rezultatele acestor acţiuni sunt mixte. Începând cu anul 2000, sărăcia în Moldova descreşte, însă Republica Moldova rămâne a fi o ţară cu venituri mici. Criza economică mondială a afectat şi Republica Moldova. Totodată, dacă această criză economică va ceda eforturilor depuse de către autorităţi, ţinta finală pe anul 2015 fiind îndeplinită cu succes.

ASIGURAREA ACCESULUI LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL GENERAL OBLIGATORIU. Evoluţia ratei de înmatriculare în învăţământul general obligatoriu relevă posibilitatea limitată a ţării de realizare a sarcinilor pentru anii 2010 şi 2015. De altfel, criza economică din ultima perioadă ar putea submina şi mai mult realizarea sarcinilor asociate Obiectivului de Dezvoltare al Mileniului în domeniul educaţiei.

PROMOVAREA EGALITĂŢII GENURILOR ŞI ABILITAREA FEMEILOR. Reprezentarea femeilor în consiliile raionale şi locale, precum şi în Parlamentul ţării este în creştere. Datorită acestui fapt, se poate anticipa că ţintele asociate acestui Obiectiv de Dezvoltare al Mileniului, axat pe egalitatea genurilor, ar putea fi realizate în Moldova către anul 2015.

REDUCEREA MORTALITĂŢII COPIILOR. Republica Moldova a obţinut o reducere importantă a ratei mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor până la 5 ani între anii 2000 şi 2007, şi acest progres se datorează, în mare parte, accesului sporit şi calităţii serviciilor de ocrotire a mamei şi copilului. Iar realizarea ţintei finale pentru anul 2015 privind ponderea copiilor în vârstă de până la 2 ani vaccinaţi împotriva rujeolei depinde de implementarea Programul Naţional de Imunizări şi de gradul de conştientizare a efectelor benefice ale vaccinării copiilor împotriva rujeolei.

ÎMBUNĂTĂŢIREA SĂNĂTĂŢII MATERNE. Evoluţia neuniformă a ratei mortalităţii materne în Moldova nu permite un pronostic al acestui indicator în viitor. La nivelul în care s-a plasat Moldova în anul 2008, ţinta pentru anul 2015 şi, în special, cea pentru 2010 nu par a fi realizabile. Situaţia s-ar putea agrava în anii ce urmează din cauza pandemiilor care fac tot mai multe victime în rândul femeilor însărcinate. De altfel, realizarea sarcinii pentru anul 2015 depinde în mare măsură de continuitatea finanţării acestui sector din ocrotirea sănătăţii şi de fortificarea acţiunilor de identificare precoce a femeilor aflate în risc de deces.

COMBATEREA HIV/SIDA, TUBERCULOZEI ŞI ALTOR MALADII. Situaţia epidemiologică şi evoluţia infecţiei HIV/SIDA în Republica Moldova sugerează că realizarea sarcinii stabilite pentru anul 2010 este dificilă. Totodată, va fi la fel de complicată şi îndeplinirea sarcinii finale pentru anul 2015. Progresul înregistrat în 2009 în contextul reducerii mortalităţii asociate cu tuberculoza sugerează că sarcina intermediară pentru anul 2010 ar putea fi realizată, iar evoluţia evoluţia mai puţin uniformă a acestui indicator pe parcursul anilor relevă că există riscul ca aceasta să pericliteze realizarea sarcinii finale pe anul 2015.

ASIGURAREA UNUI MEDIU DURABIL. Urmărind creşterea lentă a gradului de acoperire a terenurilor cu păduri, Raportul Naţional remarcă faptul că ţintă intermediară pentru anul 2010, probabil, nu va fi îndeplinită. Iar în condiţiile în care în următorii ani ritmul de extindere a accesului populaţiei la surse sigure de apă va fi similară cu cel din anul 2008, ţintă intermediară pentru anul 2010 ar putea fi realizată. În schimb, îndeplinirea sarcinii finale depinde de modul şi viteza revenirii economiei moldoveneşti şi acumularea veniturilor în bugetul public naţional, care vor permite asigurarea unui nivel adecvat de cheltuieli publice pentru crearea şi reabilitarea infrastructurii, în general, şi construirea apeductelor, în special.

CREAREA UNUI PARTENERIAT GLOBAL PENTRU DEZVOLTARE. În ultimii ani, dezvoltarea societăţii informaţionale în Republica Moldova se extinde vertiginos. În continuă creştere este numărul total de abonaţi la Internet, iar evoluţia numărului de computere personale la 100 de locuitori este la fel ascendentă. În cazul în care vor fi menţinute aceste ritmuri de creştere, ţintele ce vizează numărul de calculatoare personale şi al utilizatorilor de internet vor fi realizate.

Contacte:

Dumitru Alaiba, Şef adjunct, Direcţia politici, planificare strategică şi asistenţă externă, Guvernul RM, email: dumitru.alaiba@gov.md , tel. (373 22) 250 231 sau Iulia Şevciuc, Manager de proiect, PNUD Moldova, e-mail: iulia.sevciuc@undp.org, tel. (373 22) 220 045

Informaţie suplimentară despre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului pe paginile web:
www.un.md/mdg
www.un.org/milleniumgoals
www.undp.org/mdg