Vizualizări: 2993
Preşedintele Mihai Ghimpu a adresat un mesaj de felicitare colaboratorilor Serviciului de Informaţii şi Securitate
9 Septembrie 2010 — Preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a adresat un mesaj de felicitare colaboratorilor organelor securităţii statului cu prilejul sărbătorii profesionale – Ziua lucrătorilor din organele securităţii statului
În mesaj se menţionează:
„Stimaţi colaboratori ai Serviciului de Informaţii şi Securitate,
Adresez tuturor colaboratorilor activi, precum şi veteranilor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, sincere felicitări cu prilejul împlinirii a 19 ani de activitate - perioadă care are nu doar o simplă semnificaţie numerică, ci este şi un bun prilej de a analiza cele realizate şi de a trasa sarcini de viitor.
Ţin să menţionez că pe parcursul acestor ani, prin munca depusă de către colaboratorii activi şi prin cea a veteranilor, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a reuşit să înregistreze multiple realizări, şi să-mi exprim ferma convingere că şi pe viitor acest organ al securităţii statului va face faţă sarcinilor ce îi revin, manifestînd responsabilitate şi înalt profesionalism.
Pentru asigurarea independenţei şi integrităţii teritoriale, realizarea reformelor democratice, consolidarea statului de drept şi integrarea europeană, Republica Moldova are nevoie de securitate durabilă pe multiple planuri. Dumneavoastră sînteţi cei care trebuie să contribuiţi constant şi eficient la asigurarea unei atare securităţi, pornind de la provocările, riscurile şi ameninţările actuale la adresa securităţii statului. Iar acest obiectiv poate fi atins doar prin modernizarea Serviciului, prin consolidarea şi eficientizarea capacităţilor de planificare, de analiză, de reacţie şi de acţiune. Cu alte cuvinte, ridicînd la un nivel net superior eficienţa activităţii Serviciului în ansamblu.
Consider că cel mai important mesaj pe care trebuie să-l transmiteţi societăţii este acela că Serviciul de Informaţii şi Securitate este un organ care protejează fiecare cetăţean, şi, totodată, unul de temut pentru cei care atentează la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, la statalitatea şi la integritatea Republicii Moldova. În acest context, la baza activităţii Dumneavoastră trebuie să fie puse respectarea legii, a principiilor democratice, a drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţeanului, profesionalismul şi devotamentul faţă de popor şi stat. Toate acţiunile întreprinse trebuie să fie în strictă concordanţă cu normele legale în vigoare.
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova trebuie să dea dovadă de fermitate în apărarea intereselor naţionale, deoarece asigurarea eficientă a securităţii statului şi a ordinii constituţionale este temelia stabilităţii sociale a Republicii Moldova, a dezvoltării ei democratice şi un factor important al progresului economic.
Doresc întregului efectiv al Serviciului de Informaţii şi Securitate multă sănătate, fericire, bunăstare şi noi realizări în activitatea desfăşurată spre binele şi prosperarea Republicii Moldova”.
Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33