Nume
Parola
Vizualizări: 2362
IDIS „Viitorul” va celebra 17 ani de activitate la 25 august 2010
24 August 2010 — La 25 august IDIS „Viitorul” va aniversa 17 ani de la înfiinţarea Fundaţiei Viitorul – precursorul său. Cu această ocazie, va fi prezentată noua structură executivă, menită să facă activitatea IDIS mai eficientă.

Evenimentul va avea loc la 25 august, miercuri, ora 15:00, în incinta Sălii de Conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale, aflat pe adresa: Chişinău, Iacob Hîncu 10/1. La aniversare au fost invitaţi să participe personalităţi din viaţa politică şi academică, reprezentanţi ai unor partide, misiuni diplomatice, analişti politici şi jurnalişti.

IDIS „Viitorul” este succesorul de drept al Fundaţiei Viitorul, şi păstrează în linii mari tradiţiile, obiectivele şi principiile de acţiune ale fundaţiei, printre care se numără: formarea de instituţii democratice şi dezvoltarea unui spirit de responsabilitate efectivă printre oamenii politici, funcţionari publici şi cetăţenii ţării noastre, consolidarea societăţii civile şi spiritului critic, promovarea libertăţilor şi valorilor unei societăţi deschise, modernizate şi pro-europene. Timp de 17 ani, IDIS „Viitorul” s-a făcut remarcat prin analizele sale riguroase, insistenţa de a promova valori democratice, dar şi prin neutralitatea sa politică.