Nume
Parola
Vizualizări: 2842
POZIȚIA Partidului Umanist din Moldova cu privire la referendumul din 5 septembrie 2010
10 August 2010 — Partidul Umanist din Moldova a hotărât să participe la referendumul din 5 septembrie.

Partidul Umanist din Moldova cheamă concetățenii să voteze pentru modificarea articolului 78 din Constituție, astfel ca șeful statului să fie ales prin votul direct al poporului.

1. Umaniștii creștini concep acest referendum ca un prim pas pe calea reîntoarcerii puterii către popor. Anume lui îi aparține suveranitatea națională, după cum stipulează Constituția Republicii Moldova.

În anul 2000, pornind de la niște motive de ordin conjunctural, deputații, de facto, au săvârșit o ”lovitură de stat” și au privat poporul de dreptul de a alege președintele țării. Era clar că acest fapt va duce la încălcarea principiilor exercitării puterii de către popor și, drept urmare, la deformarea și degradarea sistemului politic.

Iată de ce, din start, noi am fost împotriva alegerii președintelui Republicii Moldova în Parlament.

2. În anii guvernării partidului comuniștilor, când șeful statului se alegea de către deputați, am fost martori ai unor perversiuni politice și înțelegeri rușinoase de culise, cum s-a întâmplat, de exemplu, la 4 aprilie 2005, în ziua când un președinte comunist a fost votat de către parlamentarii din așa-numita ”opoziție anticomunistă”. În plus la aceasta, toți acești ani au marcat o perioadă de conducere a țării într-un stil autoritar și ilegal de către liderul pomenitei formațiuni, ceea ce a provocat dezacordul și nemulțumirea unei părți considerabile a societății moldovenești.

Data de 7 aprilie 2009, când au fost devastate și arse simbolurile statului moldovenesc contemporan, reprezintă punctul culminant al acestei politici antipopulare și anticonstituționale.

Este de la sine înțeles că astăzi pledăm pentru ca ei să i se pună capăt.

3. Alianța pentru Integrare Europeană a luat decizia de a desfășura referndumul constituțional menționat tot din considerente conjuncturale – din motiv că nu s-a reușit alegerea de către deputați a unui nou președinte. Că să fi fost el ales în Parlament nu mai pune nimeni problema desfășurării unui referendum de modificare a normelor constituționale.

Cu toate acestea, umaniștii creștini sunt convinși: indiferent de interesele cuiva sau situația de moment, 5 septembrie 2010 va marca un punct de cotitură în istoria Republicii Moldova.

În primul rând, ne referim la restituirea calității de suveran poporului nostru ortodox. Anume în aceasta constă chintesența inițiativei președintelui Partidului Umanist Valeriu Pasat de a desfășura un referendum legislativ privind aprobarea proiectului de Lege cu privire la predarea disciplinei «Bazele Ortodoxiei» în învățământul preuniversitar din Republica Moldova.

După ce instanțele judecătorești, sub presiunea actualei conduceri a țării, au blocat realizarea acestei inițiative civice, care, în sine, oglindește doleanțele părții ortodoxe a societății civile moldovenești, ea a devenit unul dintre principalele puncte ale platformei electorale a creștinilor umaniști la viitoarele alegeri. Noi vom izbuti ca data desfășurării referendumului referitor la «Bazele Ortodoxiei» să fie numită prin decizia următorului parlament.

4. Pentru Partidul Umanist institutul referendumului reprezintă nu numai un mecanism eficient al democrației contemporane, ci și parte componentă a propriei ideologii, conform căreia umaniștii creștini, în baza articolului 2 al Constituției Republicii Moldova, vor milita pentru exercitarea puterii în stat nemijlocit de către poporul ortodox.

În articolul său de program ”Moldova: în viitor din veșnicie” Valeriu Pasat direct scrie că, pentru noi, desfăşurarea referendumurilor are o semnificaţie profundă. ”Prin referendum noi ne întoarcem la principiul sobornicității, la ceea fără de care este imposibilă "simfonia puterilor". Deciziile luate la soboarele echumenice s-au constituit ca o expresie a voinţei poporului. Acum nu mai trebuie să ne adunăm într-un singur loc pentru a ne exprima dorinţa, căci există şi alte sisteme de comunicare. ... Cu ajutorul referendumului decizia noastră capătă un caracter naţional, al întregului popor, şi ireversibil. În aceasta ... tehnologia alegerii, a opţiunii, devine ideologie. Adoptarea deciziei prin referendum transformă poporul într-un subiect al puterii, într-un personaj energic al acţiunii”, spune Pasat.