Nume
Parola
Vizualizări: 3260
25 de funcţionari publici au fost instruiţi la IDIS „Viitorul” pe legislaţia Uniunii Europene în domeniul protecţiei concurenţei şi achiziţiilor publice
10 Iunie 2010 — 25 de funcţionari publici au fost instruiţi la IDIS „Viitorul” pe legislaţia Uniunii Europene în domeniul protecţiei concurenţei şi achiziţiilor publice, în perioada 9-10 iunie 2010. Cursul a fost desfăşurat în parteneriat cu Institutul European din România (IER).

Lansarea cursurilor de instruire reprezintă expresia unui parteneriat funcţional, întemeiat între Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAIE) cu societatea civilă. Scopul parteneriatului este de a spori calitatea acordurilor negociate, de a întări competenţele profesionale deţinute de către grupurile de negociatori ai viitorului Acord de asociere între Republica Moldova (RM) şi Uniunea Europeană (UE).

Astfel, funcţionarii de la Ministerul Economiei, Agenţia Achiziţii Publice şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei au fost instruiţi de către experţi cu renume din România, care au fost implicaţi nemijlocit în procesul de negociere, anume pe domeniile protecţiei concurenţei şi achiziţiilor publice. IER a fost unul din cele mai active şi prolifice instituţii din România, care a asistat autorităţile centrale din această ţară în procesul de pre-aderare şi aderare la UE în ultimii 10 ani. La rândul său, IDIS „Viitorul” a acumulat experienţă remarcabilă în monitorizarea unor aspecte-cheie privind armonizarea legislaţiei interne, evaluarea politicilor sociale şi economice (comerţ, sectorul energetic, reforma sectorului public, educaţie ş.a.), dar şi a rezultatelor obţinute în urma implementării Planului de Acţiuni RM-UE, măsurarea percepţiei publice asupra politicilor de apropiere a RM faţă de instituţiile UE.

Participanţii au relatat că doar cunoştinţele temeinice despre reglementările europene pe protecţia concurenţei şi achiziţii publice pot accelera, dar şi duce la bun sfârşit procesul de negocieri cu Uniunea Europeană.

Directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei, Ion Echim, a subliniat: „Avem nevoie de instruire pe reglementările europene, deoarece în domeniul în care lucrăm există o serie de angajamente pe domeniul politicii de concurenţă ce vizează acordarea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar. Respectiv, e foarte util pentru noi să cunoaştem practica altor ţări care au trecut deja prin acest proces şi aplică în prezent acquis-ul comunitar. Doar astfel putem înţelege pe ce să punem accentul în procesul de negocieri”. Echim s-a referit şi la perioada de adaptare la normele europene: „Este o etapă destul de complicată. Dificultăţile sunt legate de modul de percepere şi aplicare a acestei legislaţii, pentru că nu toţi acceptă noile reguli de joc, care sunt mai dure, în special pentru agenţii economici şi autorităţile publice. Astfel, există nişte reacţii negative, cu care deseori ne confruntăm. Sperăm să depăşim aceasta etapă prin o mai bună comunicare.”

La rândul său, Ghenadie Grib, vice-director general la Agenţia Achiziţii Publice, a afirmat: „Acest training este foarte util, din simplul motiv că ne aflăm acum în proces de armonizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar. Cele mai mari dificultăţi întâlnite în acest proces sunt capacităţile reduse ale autorităţilor contractante, personalul insuficient, slab motivat, care nu are posibilitate de a se instrui, fiindcă şi cursurile pe acest domeniu sunt destul de rare, mai ales cu participarea experţilor de peste hotare”.

Reprezentantul Ministerului Economiei, Iliaş Cezar, şef adjunct la Direcţia Politici de reglementare a activităţii de întreprinzător, a remarcat: „Avem nevoie de training-uri suplimentare pe reglementările europene ale protecţiei concurentei şi a achiziţiilor publice, deoarece aş vrea să cunosc cu exactitate starea în care ne aflăm. Unii dintre participanţi la acest curs nu ştiu că noi suntem deja în procesul de negocieri a Acordului de asociere între RM şi UE, ceea ce mă îngrijorează.”

În aprilie 2010, IDIS „Viitorul” şi IER au instruit alţi 25 de funcţionari publici, reprezentanţi ai ministerelor de specialitate, Cancelariei de Stat, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate. De această dată, cursurile au fost unele generaliste, axate pe subiecte precum: instituţiile UE şi procesele de luare a deciziilor, sistemul normativ al UE, libera circulaţie a mărfurilor în interiorul UE, piaţa internă, bugetul şi politica comercială a UE.

Aceste module de training sunt finanţate integral de către fundaţia germană „Hanns Seidel”, în cadrul proiectului „Moldova la porţile Europei, construind sinergii naţionale şi locale”, implementat de IDIS „Viitorul”.

Printre alte activităţi, proiectul mai prevede organizarea a 15 seminare pentru reprezentanţii autorităţilor publice locale pe subiecte precum: descentralizare, buna guvernare, managementul proiectelor, cooperarea între localităţi. Asta în contextul înfiinţării în martie 2010 a Congresului Autorităţilor Publice Locale din Republica Moldova (CALM) – singura platformă de reprezentare unitară, consolidată şi apolitică a tuturor autorităţilor public locale din Moldova şi a asociaţiilor existente, în raport cu autorităţile publice centrale.

În poză: Gheorghe Oprescu, prof.univ. dr. Macroeconomie. A coordonat negocierile cu Comisia Europeană cu privire la capitolul 6 "Concurența", a reprezentat România în Rețeaua Internațională pentru Concurență și a coordonat activitatea de protecție a concurenței (antitrust) în România. Gheorghe Oprescu este șeful catedrei de Economie din Universitatea Politehnică București.