Vizualizări: 2460
Buletin IDIS: Autorităţile trebuie să negocieze insistent şi „la pachet” pe recunoaşterea proprietăţile sindicatelor moldoveneşti în Ucraina, alături de proprietăţile de stat
8 Iunie 2010 — În ciuda faptului că Acordul dintre Guvernul Ucrainei şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoaşterea reciprocă a drepturilor şi reglementarea relaţiilor de proprietate a fost semnat în iulie 1994, acest proces este departe de a fi finalizat. La acest moment, doar aproape jumătate din proprietatea moldovenească de pe teritoriul Ucrainei a fost recunoscută. De asemenea, persistă o problemă gravă care ţine de recunoaşterea titlurilor de proprietate ale sindicatelor moldovene din statul vecin. Asta fiindcă pe durata negocierilor, autorităţile ucrainene, intenţionat sau nu, au separat problema recunoaşterii proprietăţii de stat de cea a sindicatelor. Iată de ce autorităţile moldovene trebuie să se grăbească să soluţioneze această problemă, ajungând la un consens reciproc avantajos.
Acestea sunt principalele concluzii ale celei de-a patra ediţii ale Buletinului de politică externă, produs de IDIS „Viitorul”. Tema acestui număr poartă genericul „Relaţiile de proprietate dintre Republica Moldova şi Ucraina”. Analiza a fost scrisă de expertul politic Veaceslav Berbeca.
Buletinul de Politică Externă al Moldovei reprezintă o serie de analize succinte, scrise de experţii locali şi internaţionali, dedicate celor mai importante subiecte ce ţin de politica externă a Moldovei, schimbărilor majore din regiunea Mării Negre, cooperării cu organizaţiile internaţionale şi activităţilor de consolidare a păcii din regiune. Buletinul are atât scopul de a crea o platformă comună de discuţii, cât şi de a crea o comunitate de experţi, comentatori, oficiali şi diplomaţi care sunt preocupaţi de perspectivele de integrare europeană a Moldovei. Totodată, acest produs îşi propune să ofere analiştilor şi diplomaţilor moldoveni o tribună veritabilă pentru dezbaterea celor mai interesante şi controversate opinii care ar putea ajuta Moldova să-şi găsească calea spre Uniunea Europeană. Buletinul apare cu sprijinul financiar al the National Endowment for Democracy (NED) şi este disponibil doar în limba engleză.
Pentru abonare, expediaţi un mesaj la laura.bohantov@viitorul.org.
Descărcaţi aici cea de-a patra ediţie a Buletinului de politică externă.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33