Nume
Parola
Vizualizări: 5886
Serată de creaţie cu Viorica Nagaceschi
Chişinău, 28 Mai 2010 — Textiera Viorica Nagacevschi şi-a lansat cel de-al treilea volum de versuri ”Cheia” în seara zilei de joi, 27 mai.

Spectacolul s-a petrecut pe o scenă de teatru improvizată, într-o atmosferă de epocă, cu actorii de la teatrul Naţional ”Mihai Eminescu” din Chişinău care au recitat o bună parte din versurile din acest volum. Actriţa Nelly Cozaru a impresionat spectatorii prin naturaleţea şi simplitatea ei de a juca rolul, recitând poeziile.

De asemenea, au fost interpretate şi câteva piese pe versurile Vioricăi Nagacevschi, de Irina şi Anatol Bivol, Vitalie Dani, Laurenţiu Popescu, Aura, piese care au devenit deja hituri.   

Textiera Viorica Nagacevschi, plină de emoţii a menţionat că este surprins plăcută de această seară. ”Credeam că poezia mea este una uşoară, una de meditaţie, însă, prin gura actorilor a devenit una foarte sobră, cu o profundă deschidere a sufletului ceea ce nu am intuit că ar putea fi atât de vizibil”.

Despre serata de creaţie textiera a menţionat ”pot spune că am avut mari emoţii pentru că mi-am auzit poezia din alt unghi al sufletului şi am simţit că viaţa parcă e altfel, mai frumoasă”.

Cartea conţine poezii de dragoste, socială, file de gânduri, precum şi texte puse pe note muzicale.  

Cartea a fost tipărită la editura Prut Internaţional, având un tiraj de 1000 de exemplare şi poate fi găsită în librăriile editurii PRO NOI.

Regizorul specatcolului a fost actorul Petru Hadârcă.

La eveniment au fost prezenţi politicieni, prietenii Vioricăi Nagacevschi şi interpreţi.

Viorica Nagacevschi este născută în s. Cosăuţi, or. Soroca. A absolvit facultatea de Litere a Universităţii de Stat în 1991 şi facultatea de Drept a aceleiaşi universităţi în 1999. Este autoarea cărţilor de versuri ”Flori de ziua ta” apărută în 2003 şi ”Eroul zilei” – 2007, a lansat un CD cu versuri şi video Eroul zilei în 2007.    

Pentru detalii contactaţi:
Dorina Arsene, 068831233, e-mail dorarsene@gmail.com