Nume
Parola
Vizualizări: 4204
Federația Rusă evită renegocierea prețului pentru gaz, din cauza instabilității politice din Moldova
Chișinău, 24 Mai 2010 — Acest lucru a fost declarat de Marian Lupu, președintele Partidului Democrat din Moldova, duminică, la o întâlnire cu alegătorii.

Marian Lupu a declarat că în timpul multiplelor vizite efectuate în Federația Rusă a cerut revizuirea prețului pentru gaz fixat pentru Moldova, în urma negocierilor purtate în 2006 de guvernul comunist. În replică, colegii din Rusia au spus că orice tratative în acest sens sunt posibile numai în condiții de stabilitate politică, care la moment lipsește în Moldova. Amintim că stabilitatea politică și concilierea națională este poziția promovată constant de Partidul Democrat din Moldova.

În același context, Marian Lupu a anunțat că grație eforturilor miniștrilor PDM au fost eliminați intermediarii dintre Cuciurgan și Guvern, urmând să fie demarate negocierile directe între părți pentru procurarea energiei electrice. De menționat că până acum existau cca 4 firme intermediare care ridicau un venit lunar mediu de un miliard de euro, bani incluși în tarif și achitați de consumatori.