Vizualizări: 2497
Comunicat de presă Cu privire la iniţiativa legislativă a deputatului Vlad Filat privind apărarea intereselor deponenţilor în sistemul bancar
Chişinău, 23 Octombrie 2008 — Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, deputatul Vlad Filat a depus la Biroul Permanent al Parlamentului o iniţiativă legislativă, care prevede modificarea Legii privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar, în scopul asigurării protecţiei intereselor deponenţilor.
Proiectul prevede, în special, majorarea sumei garantate de către stat în cazul fiecărui deponent de la 4 500 lei pînă la echivalentul în lei moldoveneşti a 5 mii de euro. În nota informativă la proiectul de lege se menţionează că, în cazul în care depozitele unei bănci autorizate devin indisponibile, Fondul de garantare a depozitelor bancare garantează achitarea către fiecare deponent a doar 4 500 lei, indiferent de numărul şi mărimea depozitelor acestuia. Evident, suma de 4 500 de lei nu poate acoperi pierderile cetăţenilor generate de eventualele crize financiare.
„La prima vedere, garantarea sumei de 4 500 lei per deponent se apropie de valoarea medie a unui depozit, care constituie 6 907 lei. În realitate însă, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar în anul 2007 acoperea doar 10% din totalul depozitelor constituite de persoane fizice (în 2007 suma depozitelor a fost egală cu 14 067.35 mln. lei, iar suma depozitelor garantate – 1 425.36 mln. lei)”, se spune în nota informativă.
De asemenea, propune liderul PLDM, Consiliul de administraţie al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar trebuie să aibă dreptul de a sista acumulările în Fond după atingerea unui plafon de colectări echivalent cu 20% din valoarea depozitelor garantate. În prezent, acest plafon este de 7%.
„Dat fiind faptul că, în prezent, mărimea Fondului a atins 10%, Consiliul a decis suspendarea acumulărilor. Dar, ţinînd cont de nivelul mic al plafonului garantat, numărul neînsemnat de bănci constituitoare ale Fondului, imprevizibilitatea influenţei crizei financiare mondiale asupra sistemului financiar-bancar al ţării, „comportamentul” din ultimul timp a raportului de curs valutar al leului faţă de principalele valute mondiale, devine cert că această limită de 7% poate fi insuficientă în cazul declanşării unei crize de proporţii”, se spune în nota informativă la proiectul de lege.
Respectiva iniţiativa legislativă se înscrie în eforturile constante depuse de PLDM în vederea prevenirii impactului crizei financiare mondiale asupra economiei Republicii Moldova, dar şi, în particular, în eforturile îndreptate spre protecţia drepturilor şi intereselor cetăţenilor Republicii Moldova.
Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova
Autor: Partidul Liberal Democrat din Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33