Vizualizări: 2403
A fost lansat filmul documentar „Perspective investiţionale în Găgăuzia”
17 Martie 2010 — Filmul documentar „Perspective investiţionale în Găgăuzia” – prima iniţiativă de a populariza potenţialul economic local în Republica Moldova – a fost lansat azi, 17 martie 2010, la IDIS „Viitorul”. Pelicula surprinde punctele forte ale Unităţii Teritorial-Administrative Găgăuzia (UTAG), prezentând istorii de succes ale investitorilor în regiune.
Sonorizat în rusă şi subtitrat în română şi engleză, filmul documentar a fost produs de OWH TV Studio, în cadrul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-Moldova”. Programul este iniţiat de LGI/OSI, în cooperare cu autorităţile din Găgăuzia, co-finanţat de Fundaţia Soros-Moldova şi implementat de IDIS „Viitorul”.
„Acest film documentar reprezintă un instrument concret prin care Gagauz-Yeri îşi va promova potenţialul său economic, social şi administrativ, ceea ce îi permite să devină mai atractivă, mai cunoscută şi mai acceptabilă pentru investitorii străini şi partenerii pentru dezvoltare. Practica europeană confirmă că regiunile care investesc mai multe eforturi în promovarea identităţilor lor regionale reuşesc să devină mai predictibile, mai respectate şi mai sigure de potenţialul de dezvoltare pe care-l reprezintă. Or, acest obiectiv cu siguranţă corespunde obiectivului naţional al Republicii Moldova de a se moderniza şi europeniza ca stat, dar şi ca naţiune politică. Regiunile recunoscute astfel de către legislaţia RM trebuie sa înveţe din experienţa statelor europene, asimilând practica subsidiarităţii şi a respectului faţă de legislaţie şi normele constituţionale”, a menţionat directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu .
Başcanul UTAG, prezent la ceremonia de lansare, a subliniat la rândul său că atragerea investiţiilor în regiunea pe care o administrează reprezintă o prioritate: „Noi ne dorim ca regiunea noastră să devină una progresistă pe plan economic,de aceea am creat condiţii favorabile şi dinamice în această direcţie. Noi aşteptăm investitori, suntem siguri că vor apărea, facem tot posibilul ca să-i atragem. Celor care vor fi interesaţi de această ofertă, le vom oferi toată susţinerea noastră”.
Filmul documentar prezintă oportunităţile de investiţii în Găgăuzia, punând accent pe avantajele legale şi fiscale, dar şi pe posibilităţile oferite de Zona Economică Liberă. Mai mult, sunt ilustrate istorii de succes ale investitorilor străini în regiune. Astfel, Ahmet Shekerdjighiller, fondator al SRL „Asena Textil”, o fabrică de confecţii din UTAG, relatează că anume climatul din UTAG l-a făcut să se stabilească acolo: „Mă aflu în Găgăuzia din 2001. Am venit din Turcia cu nouă ani în urmă, cu scopul de a investi. Acum pot spune că sunt 90% găgăuz, 70% moldovean şi 100% turc. Sunt aici pentru că aceşti oameni învaţă să câştige. Dacă creezi condiţii decente de muncă, lumea cu siguranţă va colabora cu tine. Nu vor avea altă alternativă”.
Pelicula „Perspective investiţionale în Găgăuzia” a fost multiplicată pe DVD-uri, în 500 exemplare, şi urmează a fi distribuită investitorilor şi donatorilor de către executivul de la Comrat.
Suportul programului „Asistarea autorităţilor găgăuze în implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică UTA Găgăuzia prin intermediul conceptului DELTA-Moldova” (iulie 2009 – iulie 2010) constă în asistenţă acordată la implementarea Strategiei de dezvoltare socio-economică a regiunii pentru 2009-2015, prin fortificarea Agenţiei de Dezvoltare Economică Locală, creată pentru a gestiona proiecte de dezvoltare. Strategia a fost elaborată cu suportul aceloraşi donatori – LGI/OSI şi Fundaţia Soros-Moldova – şi reprezintă produsul a peste un an de eforturi intense şi consultări energice, iniţiate de către autorităţile autonomiei, în cooperare strânsă cu experţi independenţi, locali şi internaţionali.
Metodologia DELTA a fost utilizată cu succes într-o serie de ţări şi regiuni în tranziţie, dovedindu-se a fi suficient de inovatoare, flexibilă şi facilă în provocarea de schimbări durabile de creştere economică şi socială în Albania, Kosovo şi Mongolia.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33