Nume
Parola
Vizualizări: 5055
Formare de Formatori. „Calea spre Parlament. Dezbateri pentru tinerii din patru raioane”
12 Martie 2010 — Organizatori: IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Agora Central Europe. Proiectul este finanţat de către Programul ‘Transition Promotion’ al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.

Data: 22-23 aprilie 2010

Scopul cursului: De a instrui formatorii în domeniul tehnicii dezbaterilor, moderarea seminarelor pentru elevii claselor superioare și pentru organizarea concursului „Calea spre Parlament” în cadrul proiectului.

Finalitatea cursului de instruire este selectarea unui grup de traineri care se vor implica în perioada lunilor mai-decembrie 2010 în instruirea și antrenarea echipelor de elevi din clasele superioare din opt şcoli ale Moldovei: raioanele Călăraşi, Teleneşti, Cantemir şi Cimişlia.

Componentele cursului:- Tehnici de dezbatere;
- Prezentarea, argumentarea, utilizarea critică a surselor de informare, munca în echipă şi modalităţile de motivare a elevilor;
- Desfășurarea seminarelor pentru elevi în regiuni;
- Abilităţi de bază pentru traineri (comunicare, facilitare, evaluare).

Criteriile de selecţie:
- Tineri în ultimul an de studii sau absolvenți ai instituțiilor de învățămînt superior cu profil socio-uman;
- Participări anterioare la competiții de dezbateri;
- Experiență de organizare a activităților pentru tineri;
- Conexiuni cu raioanele în care se vor desfășura dezbaterile.
- Disponibilitatea de a călători/antrena echipe de elevi în perioada mai-decembrie 2010.

Pentru aplicare: Vă rugăm să transmiteți Curriculum-ul Vitae (CV), cu descrierea detaliată a instruirilor de care ați beneficiat, cu mențiunea „ToT Dezbateri” prin:
- e-mail: concurs@viitorul.org
- fax: 24-57-14
- poştă: IDIS „Viitorul”, str. Iacob Hîncu 10/1, MD-2005.

Vor fi contactate doar persoanele preselectate.

Data limită: aprilie, 2010