Nume
Parola
Vizualizări: 5410
Uniunea Teatrală Română (UNITER) LA 20 DE ANI
19 Februarie 2010 — La 19 februarie curent UNITER sărbătoreşte aniversarea de 20 de ani de la înfiinţare.
Un număr de aproximativ 35 de artişti s-au strâns la data mai sus menţionată şi au constituit Adunarea Generală a reprezentanţilor actorilor, regizorilor, scenografilor, criticilor, secretarilor literari şi teatrologilor din domeniul artei teatrale interpretative şi creatoare, luând decizia de a  înfiinţa Uniunea Teatrală Română – UNITER.

La aceeaşi dată a fost ales Consiliul de Conducere al Uniunii format din 31 de persoane. Tot în acea zi a fost aprobat Statutul UNITER şi s-a decis depunerea tuturor documentelor pentru acordarea personalităţii juridice, ceea ce s-a întâmplat la 29 martie 1990 prin sentinţa nr. 1010 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, Consiliul de conducere ales la acea şedinţă din 19 februarie era alcătuit din următorii membri:

Ion Caramitru, Preşedinte, Mircea Diaconu, Vicepreşedinte, Marian Popescu, Vicepreşedinte, Dan Micu, secretar, Alexandru Darie, Secretar, Claudiu Bleonţ, Secretar, Florica Ichim, Secretar, Silviu Purcărete, Secretar, Ion Haiduc, Secretar, cât şi 22 de membri. Cu regret, 9 membri care au stat la fondarea UNITER nu mai sunt în viaţă. E vorba de: Dan Micu, secretar, George Constantin, Ştefan Iordache, Gina Patrichi, Dan Jitianu, Paul Bortnovschi, Victor Ernest Masek, Valentin Silvestru, Victor Parhon, membri.

Nu putem decât să ne închipuim entuziasmul membrilor fondatori ai UNITER, entuziasmul unor artişti, unii tineri şi foarte tineri, în plină putere creatoare, alţii mai în vârstă şi cu bogată experienţă în teatru, dar toţi erau nume cunoscute publicului din România, prezenţi în viaţa teatrală.

Ceea ce se ştia cu certitudine că acel moment de constituire era un moment de răscruce, că l-au aşteptat o viaţă întreagă şi trebuiau  să şi-l asume şi să-l onoreze. O lume nouă se deschidea în faţa lor. Pe care o puteau cunoaşte şi modifica după propriile lor gânduri.
De atunci au trecut 20 de ani.

UNITER a început activitatea sa cu o maşină de dactilografiat marca Olympia, la care a fost scris actul de constituire al UNITER şi s-a ajuns la calculatoare, harduri, monitoare, internet – cu o viteză aproape cosmică.
Din februarie 1990, sediul UNITER se află pe strada George Enescu, 2 – 4, clădire care a aparţinut în anii dictaturii gospodăriei de partid.
În toţi aceşti ani sediul a fost cartierul general al tuturor iniţiativelor şi bătăliilor pe care breasla le-a avut.

Prin proiectele şi programele derulate, UNITER a devenit un reper al lumii culturale. Gala Premiilor UNITER, Programul Casa Artistului, Gala Tânărului Actor HOP, Teatrul Franco – Român, Trupa pe butoaie, atelierele de poezie, de dramaturgie şi workshop-urile derulate în aceşti ani, UNITEXT şi Cea mai bună piesă românească a anului sunt doar câteva din iniţiativele UNITER care au adus-o în centrul atenţiei iubitorilor de teatru din România şi din lumea întreagă.

UNITER s-a născut ca o obsesie a oamenilor de teatru, asumându-şi riscurile, succesele şi greşelile sale, dar şi ale teatrului românesc din ultimii 20 de ai.


Larisa Ungureanu,
Critic de teatru,
Membră a UNITEM