Nume
Parola
Vizualizări: 4875
Au început cursurile la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism
Chisinau, 2 Septembrie 2008 — La 1 septembrie au început cursurile la Şcoală de Studii Avansate în Jurnalism. 19 tineri şi tinere vor învăţa timp de zece luni, în regim de redacţie, standardele şi practicile jurnalismului occidental şi felul în care acestea pot fi aplicate în Republica Moldova. Ceremonia de deschidere a anului de studii a avut loc în prezenţa instructorilor Alexandru Canţâr (Radio BBC), Eugen Râbca (APEL), Sorina Ştefârţă (Timpul), Vasile Botnaru (Radio Europa Liberă), Vlad Bercu (Business Expert), Petru Macovei (Asociaţia Presei Independente). Planul de studii pentru anul 2008-2009 a fost modificat ţinând cont de observaţiile şi sugestiile instructorilor şi studenţilor din primele două promoţii. Acesta a fost coordonat cu Frank van Vree, decanul Facultăţii de Jurnalism a Universităţii din Amsterdam, Olanda, care a oferit asistenţă şcolii pentru îmbunătăţirea procesului de studii. Programul nou cuprinde mai multe materii integrate în module şi conţine două cursuri noi: Jurnalism despre ştiinţă si mediu şi Norme de editare. Practica a fost transferată la sfârşitul anului de studii pentru a le oferi studenţilor posibilitatea de a-şi testa capacităţile în instituţiile media unde vor să lucreze. Tot în prima zi de studii a fost organizată o întâlnire între actualii şi foştii studenţi ai şcolii. Absolvenţii celor două promoţii anterioare au împărtăşit noilor colegi din experienţa lor şi le-au oferit sfaturi cum să depăşească dificultăţile care-i aşteaptă în îmbrăţişarea profesiei de jurnalist. Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism a fost lansată la 4 septembrie 2006 cu scopul de a pregăti jurnalişti universali pentru mass media din Republica Moldova. Şcoala este un proiect desfăşurat în comun de instituţiile partenere Centrul Independent de Jurnalism din Chişinău, Şcoala de Jurnalism din Missouri, SUA, şi Centrul de Formare şi Perfecţionare a Jurnaliştilor din Paris, Franţa. Proiectul este finanţat de Programul MATRA al Ministerului olandez de Externe, implementat prin intermediul organizaţiei Press Now. Pentru mai multe informaţii: www.scoaladejurnalism.md Vitalie Dogaru, coordonator academic al Şcolii de Studii Avansate în Jurnalism Tel. 213652, vdogaru@scoaladejurnalism.md