Vizualizări: 2327
Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Populare Chineze au semnat astăzi Acordul privind cooperarea economică şi tehnică
Chisinau, 17 Decembrie 2009 — Acordul a fost semnat de către Prim-ministrul Vlad FILAT şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Shi LONGZHUANG.
După ceremonie, Prim-ministrul Vlad FILAT le-a declarat jurnaliştilor că Acordul prevede oferirea unei asistenţe nerambursabile Republicii Moldova în valoare de 20 mln. de yuani., echivalentul a 36 mln. lei.
Prim-ministrul a menţionat că domeniile în care vor fi utilizaţi banii urmează să fie stabilite ulterior, printr-un Acord separat. Se preconizează că această asistenţă va fi direcţionată la acoperirea cheltuielilor de participare la expoziţia mondială de la Shanghai din 2010 şi pentru promovarea vinurilor moldoveneşti pe piaţa chineză.
Prim-ministrul a mulţumit Republicii Populare Chineze pentru susţinerea acordată constant Republicii Moldova, menţionînd în context negocierile ce au loc între Guvernul Chinei şi cel al Republicii Moldova privind acordarea unui credit în valoare de 1 mlrd. dolari SUA.
Shi LONGZHUANG a spus că poporul chinez doreşte să susţină poporul Republicii Moldova. Ambasadorul a menţionat că Republica Populară Chineză va sprijini Republica Moldova în vederea dezvoltării din continuare.
Părţile au optat pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale în interesul reciproc al cetăţenilor ambelor state.
Pînă în prezent, Republica Populară Chineză a oferit Republicii Moldova asistenţă în valoare de 12 mln. dolari SUA.
Serviciul de presă al Guvernului

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33