Nume
Parola
Vizualizări: 2314
Bugetul municipiului Chişinău pe anul 2010 a fost aprobat în prima lectură
Chisinau, 11 Decembrie 2009 — Consiliul municipal Chişinău a aprobat astăzi în prima lectură bugetul municipal pe anul 2010. În anul viitor, municipiul va avea venituri în sumă de 1 miliard 695 milioane 756 mii lei, sau cu 37 milioane lei mai mult decât în anul curent. În acelaşi timp, cheltuielile vor fi de 1 miliard 747 milioane 756 mii lei. Prin urmare, cheltuielile vor depăşi veniturile cu 52 milioane lei, iar sursele de acoperire a dificitului vor fi obţinute din vânzarea sau privatizarea bunurilor proprietate publică.

Potrivit proiectului de buget, 63 la sută din cheltuieli vor fi alocate în sfera socială, aceşti bani urmând a fi distribuiţi pentru învăţământ, sănătate, asigurări şi susţinere socială. De menţionat că în anul 2010 pentru educaţie vor fi alocate 818,2 milioane lei, cu 3,5 milioane lei mai mult decât în anul 2009, iar pentru sănătate alocaţiile vor fi majorate cu 7 milioane lei.

În acelaşi timp, la capitolul investiţii capitale sunt prevăzute 110 milioane lei, sumă care depăşeşte nivelul investiţiilor pentru anii precedenţi. Ca urmare a majorării tarifului în transportul public, în 2010 a fost micşorată subvenţionarea Parcului Urban de Autobuze şi a Regiei Transport Electric Chişinău cu 88 milioane lei.

În context, primarul general Dorin Chirtoacă a apreciat bugetul drept unul echilibrat, care prevede un deficit minim, dar care are acoperire. Potrivit edilului capitalei, acest buget este mai mult decât acceptabil pentru o perioadă de criză. Dorin Chirtoacă a informat că pentru lectura a doua Primăria Chişinău va propune un program de creditare ipotecară pentu persoanele care doresc să-şi procure un apartament, dar şi pentru relansarea construcţiilor în municipiu. 

Direcţia Relaţii Publice a                
Primăriei mun. Chişinău