Nume
Parola
Vizualizări: 4126
A respectat legea doar 8 zile
Chisinau, 25 Noiembrie 2009 — Prin sentinţa  judecătoriei  Buiucani,  Chirica  Serghei  de 38 ani a  fost  condamnat la 18 ani închisoare pentru omorul unei persoane cu o deosebită cruzime şi tâlhărie.

Potrivit sentinţei, Chirica S. în iunie 2009, urmărind scopul însuşirii bunurilor altei persoane, aflându-se în c.Ghidighici, a atacat prin surprindere o tânără de 27 ani şi ameninţând-o cu aplicarea loviturilor cu cuţitul a cerut de la ultima bani.

Tot el, în iulie 2009, fiind în stare de ebrietate alcoolică, lângă un bloc locativ din c.Ghidighici, în rezultatul unui conflict apărut între el şi un consătean de al lui, care i-a reproşat că este puşcăriaş, i-a aplicat două lovituri cu cuţitul în regiunea gâtului, în rezultat la ce ultimul a decedat.
                       
Este de menţionat faptul, că Chirica S. anterior a mai fost condamnat pentru comiterea omorului la 15 ani închisoare, fiind eliberat în iunie 2009.

La doar a opta zi după ce a fost eliberat din închisoare, Chirică S. din nou a comis o infracţiune.

Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege.     

Serviciul de presă al Procuraturii Generale