Nume
Parola
Vizualizări: 2490
Declaraţia PLDM în legătură cu vandalizarea bustului lui Mihai Eminescu la Floreşti
Chişinău, 15 Octombrie 2008 — În noaptea de 14 spre 15 octombrie curent, persoane neidentificate au vandalizat bustul lui Mihai Eminescu din faţa Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din oraşul Floreşti. Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă cu fermitate acest act de vandalism şi consideră că manifestările extremiste şi xenofobe din ultimul timp sunt incompatibile cu statul de drept, fiind cauzate de politica de divizare a societăţii pe principii ideologice şi etnice, promovată de Partidul Comuniştilor. Partidul Liberal Democrat din Moldova cheamă forţele politice şi societatea civilă să ia atitudine faţă de această tendinţă periculoasă şi să întreprindă măsuri pentru a nu admite tensionarea situaţiei. Partidul Liberal Democrat din Moldova cere organelor de drept să investigheze cazul în regim de urgenţă şi să tragă la răspundere infractorii. Chemăm cetăţenii Republicii Moldova să nu răspundă unor asemenea provocări şi să dea dovadă de calm şi toleranţă, în spiritul normelor europene de convieţuire. Partidul Liberal Democrat din Moldova