Vizualizări: 4465
MĂSURI DE REACŢIE LA RĂSPÎNDIREA GRIPEI DE TIP NOU
Chisinau, 8 Noiembrie 2009 — Evoluţia situaţiei şi măsurile ce se impun au fost examinate în şedinţele lărgite ale Comitetului de coordonare al Ministerului Sănătăţii din 7 şi 8 noiembrie curent, în cadrul cărora au participat conducători ai instituţiilor medico-sanitare republicane şi municipale Chişinău şi Direcţiei Sănătăţii a municipiului Chişinău. Ţinînd cont de importanţa subiectului în cauză, la şedinţele Comitetului a participat viceprim-ministrul, domnul Ion Negrei.
În cadrul şedinţelor a fost examinată situaţia epidemiologică privind infecţiile virale respiratorii acute şi gripa pandemică şi s-a decis privind unele măsuri suplimentare de răspuns ale sistemului sănătăţii. Astfel, a fost extins numărul instituţiilor medicale spitaliceşti care vor acorda asistenţă medicală populaţiei municipiului Chişinău, unde este înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri, s-a decis tratamentul la domiciliu a formelor uşoare de boală, sub supravegherea medicului de familie şi distribuirea preparatelor antivirale către medicii de familie, care le vor administra pacienţilor aflaţi în tratament la domiciliu. În prezent instituţiile medico-sanitare publice activează în regim de carantină.
La mijlocul săptămînii viitoare se aşteaptă sosirea în ţară a unui lot de 200 mii doze de preparat Tamiflu, procurat de Guvernul Republicii Moldova pentru tratamentul bolnavilor de gripă A(H1N1). Bolnavii de gripa A(H1N1), indiferent daca sunt sau nu asiguraţi medical, vor fi trataţi din contul Asigurărilor Obligatorii de Asistenţă Medicală. Primele loturi de vaccin antigripal de tip nou se aşteaptă la începutul lunii decembrie.
Ca urmare a solicitării Ministerului Sănătăţii în adresa guvernelor ţărilor donatoare şi organismelor internaţionale, în perioada 7-8 noiembrie 2009 în Republica Moldova se află, cu o misiune de evaluare, domnul profesor Christian Perronne, şeful serviciului Boli infecţioase al Spitalului Raymond Poincare, preşedintele Consiliului Naţional de Sănătate Publică din Franţa. Vizita reprezintă o continuare a misiunii domnului Christian Perronne în Ucraina, în componenţa delegaţiei reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European de Control al Maladiilor, ce evaluează situaţia epidemiologică şi măsurile întreprinse de autorităţile Ucrainei în vederea controlului situaţiei cu privire la gripa pandemică.
Pe data de 7 noiembrie a avut loc întrevederea conducerii şi specialiştilor Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova cu profesorul Christian Perronne şi reprezentanţii Ambasadei Republicii Franceze în Republica Moldova: Secretar I, doamna Veronique North-Minca şi Consulul ambasadei, domnul Julien Charbey. În cadrul întrevederii au fost purtate discuţii privitor la evoluţia situaţiei epidemiologice prin gripa pandemică şi măsurile întreprinse de autorităţile moldave în vederea prevenirii răspîndirii infecţiei, cît şi posibilităţile de obţinere a unui suport din partea comunităţii donatoare în vederea asigurării ţării cu vaccin şi medicamentele necesare. În cadrul dialogului purtat, expertul francez a confirmat disponibilitatea acordării Republicii Moldova unei asistenţe din partea Guvernului Francez.
Totodată, în cadrul întrevederii, domnul Christian Perronne a apreciat drept satisfăcătoare eforturile întreprinse pînă în prezent de Guvernul Republicii Moldova în vederea prevenirii şi controlului răspîndirii infecţiei gripale A(H1N1).
Pe parcursul zilei de azi domnul Christian Perronne, însoţit de reprezentanţii Ambasadei Franţei, realizează vizite de studiu în cadrul Spitalului clinic de boli infecţioase „Toma Ciorbă” şi a laboratorului de diagnostic al Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic Medicină Preventivă, pentru examinarea capacităţilor de diagnostic şi tratament ale ţării noastre în domeniul dat.
Anterior, în baza hotărîrii Comisiei Extraordinare Antiepidemice Republicare din data de 6 noiembrie, care s-a desfăşurat sub preşedinţia prim-ministrului domnului Vladimir Filat, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin conform căruia a fost instituit regimul de carantină în toate instituţiile medico-sanitare din ţară.
Prin ordinul Ministerului Sănătăţii, s-a decis ca, în perioada cu risc sporit de infectare cu infecţii respiratorii virale, femeile gravide şi copiii vor fi deserviţi de medicul de familie preponderent la domiciliu. Totodată, persoanele sănătoase şi bolnavii, care nu necesită analize, investigaţii şi intervenţii de urgenţă sunt sfătuiţi să-şi amîne vizitele în instituţiile de asistenţă medicală primară.
În contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice şi atestării transmiterii comunitare a infecţiei, urmează a fi internaţi doar pacienţii cu forme grave şi medii ale bolii. Pacienţii cu forme uşoare vor fi trataţi la domiciliu, sub supravegherea medicului de familie.
Pînă în prezent în Republica Moldova au fost înregistrate 269 cazuri confirmate de gripă pandemică din 638 cazuri suspecte, inclusiv 3 cazuri de deces. Al treilea caz de deces este un pacient din raionul Ciadîr-Lunga.
###
Serviciul de Presă al Ministerului Sănătăţii

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33