Nume
Parola
Vizualizări: 3804
Afacerile agricole, care îmbină profitul economic cu acţiunile în beneficiul comunităţii, nu lasă loc pentru muncile grele ale copilului
Edineţ, 2 Noiembrie 2009 — „Copilăria şi adolescenţa sunt perioade din viaţa omului în care copilul se dezvoltă”. Aceasta este o afirmaţie comună a antreprenorilor agricoli din Edineţ, Ocniţa, Briceni şi Donduşeni, care s-au întâlnit cu Echipa Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA), ce monitorizează modul de aplicare a Codului de conduită pentru patroni privind eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului.

Vizita Echipei de monitorizare în regiunea de nord a ţării a relevat practici şi atitudini care se înscriu în litera şi spiritul Codului de conduită, adoptat de FNPAIA în decembrie 2007. „E clar că trebuie să respectăm legislaţia cu privire la munca minorilor, dar şi la munca tuturor celorlalţi oameni”, este de părere Mihai Lupu, directorul întreprinderii „Colicăuţanu” SRL, din satul Colicăuţi, Briceni. „Este nevoie ca patroni să aibă o atitudine normală faţă de angajaţi, să le creeze condiţii bune de muncă şi remunerare, astfel familiile nu vor fi obligate să plece peste hotare, iar copiii să muncească pentru a câştiga o bucată de pâine”.

În timpul discuţiilor cu Echipa FNPAIA, Constantin Cojocaru, conducătorul întreprinderii „Agro-Baraboieni” SRL din Baraboi, Donduşeni, a remarcată că „nu este nici un secret că acei copii care învaţă mult şi, în timpul liber, muncesc după puterile lor, ajung departe”, evidenţiind necesitatea educaţiei prin muncă, care „nu trebuie încurcată cu exploatarea prin muncă”.

Mesajul Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară: „Locul copilului este în şcoală, iar munca lui e cartea” este promovat de patronii agricoli prin acţiuni concrete şi prin angajamentul lor de a nu angaja minori în condiţii ce contravin prevederilor legislaţiei muncii şi confirmate de responsabilitatea lor socială. FNPAIA încurajează patronii să urmeze bunele practici ale patronilor-membri care reuşesc să îmbine businessul cu responsabilitatea socială şi să nu admită exploatarea copiilor prin muncă.

Echipa de Monitorizare a întâlnit patroni agricoli, care ştiu cum să conducă afaceri care aduc profit şi respect. Unul dintre aceste exemple a fost documentat de Echipa FNPAIA în satul Bârlădeni, Ocniţa, la firma agricolă „Plaiul Bârlădean”, condusă de Tatiana Pavliuc. Standardul pe care „Plaiul Bârlădean” l-a obţinut printre primele întreprinderi agricole din ţară, GLOBAL G.A.P., certifică faptul că afacerea cu mere a Tatianei Pavliuc garantează siguranţa alimentară, bunăstarea angajaţilor şi protecţia mediului.

„Nu-i corect ca oamenii să plece la muncă peste hotare, iar copiii să lucreze la munci grele. Este normal ca părinţii să câştige salarii bune aici, să-şi poată construi case şi copiii să meargă la şcoală, să se dezvolte, să facă studii mai departe şi să revină, pentru a aplica tehnologiile noi în agricultură”, afirmă Tatiana Pavliuc, care ştie ce înseamnă munca, de vreme ce este cavalerul ordinului „Gloria Muncii”. „Dacă un copil vrea să muncească, noi, ca angajatori, trebuie să ne uităm în lege, în Codul de conduită pentru patroni, şi să facem cum este scris acolo”, spune directorul de la „Plaiul Bârlădean”.

Echipa FNPAIA de monitorizare a finalizat această rundă de vizite cu o întâlnire în satul Stolniceni, Edineţ, la întreprinderea „Vilora VS” SRL, condusă de Victor Bajureanu.

În 2008 şi 2009 Echipa de Monitorizare a FNPAIA a efectuat mai multe vizite pentru a urmări modul în care este respectat Codul de conduită pentru patroni privind eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului în agricultură şi industria alimentară. Aceste vizite au debutat în 2008 la Orhei, Hânceşti, Floreşti, Bălţi şi Ştefan-Vodă şi au continuat în 2009 la Soroca, Cauşeni, Cahul, Edineţ, Ocniţa, Briceni şi Donduşeni.

FNPAIA promovează, începând cu anul 2005, proiectul „Combaterea muncii copiilor în sectorul agricol al Moldovei”, realizat cu sprijinul Biroului Organizaţiei Internaţionale a Muncii pentru Activităţi cu Organizaţiile Patronale (ILO-ACT/EMP) şi implementat cu susţinerea Guvernului Norvegiei. Proiectul are drept scop sensibilizarea comunităţii patronilor privind problema muncii copiilor, crearea unei atitudini de intoleranţă faţă de cele mai grave forme ale muncii copiilor, încurajarea patronilor să angajeze minori numai în conformitate cu prevederile legii.

CODUL DE CONDUITĂ PENTRU PATRONI privind eliminarea celor mai grave forme ale muncii copilului în agricultură şi industria alimentară poate fi citit la adresa:
http://www.fnpaia.org/data/files/library/11/CoddeConduita_ROM.pdf

FNPAIA
bd. Ştefan cel Mare 162, Chişinău
MD 2004, Republica Moldova
Tel.: 21.00.85
Fax: 22.82.87
Web: http://www.fnpaia.org
E-mail: eganea@uap.md,
munca.copilului.e.cartea@gmail.com