Nume
Parola
Vizualizări: 1743
Evenimentul comunitar „Ajută-l să crească Om Mare prin teatru!” la grădiniţa din satul Pănăşeşti, raionul Străşeni, a reunit copii, părinţi, actori, oficiali şi voluntari
Pănăşeşti, Străşeni, 25 Septembrie 2009 — Dinastia de păpuşari Madan, alături de câţiva colegi de teatru – pictori şi actori – s-au aflat în centrul unui eveniment comunitar, organizat, la grădiniţa din satul Pănăşeşti, de Iniţiativa de Acţiune Rapidă în Educaţie pentru Toţi a Ministerului Educaţiei, în parteneriat cu compania de telefonie mobilă „Moldcell”. Acţiunea, cu genericul „Ajută-l să crească Om Mare prin teatru!”, promovează dezvoltarea timpurie a copilului prin intermediul artei teatrale şi implicarea părinţilor în acest proces.

Evenimentul s-a desfăşurat în două acte şi a inclus un atelier de confecţionare a păpuşilor care se îmbracă pe mână şi un spectacol de teatru de păpuşi. La atelier au participat 15 copii din grupa preşcolară, părinţi, educatori şi 4 voluntari „Moldcell”, împreună cu copiii lor.

Atelierul a fost moderat de Galina Molotov, pictor-scenograf şi creatoare de păpuşi. Copiii, împreună cu părinţii lor, au creat 20 de păpuşi pentru 3 poveşti: „Capra cu trei iezi”, „Ridichea” şi „Trei purceluşi”.

Spectacolul pentru copii, intitulat „Cel mai bun tătic”, a fost prezentat de dinastia de păpuşari Madan: Maria, Andrei şi Cozmin – bunica, feciorul şi nepotul – cărora li s-au alăturat actriţele Irina Boiarchina şi Ludmila Sorocean.

La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanţi ai Ministerul Educaţiei, ai Direcţiei Generale Învăţământ, Tineret şi Sport Străşeni.

Lia Sclifos, managerul proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”, a afirmat, la Pănăşeşti, că „toţi copiii au nevoie, la vârsta timpurie, de intervenţii imediate în favoarea dezvoltării lor. Iată de ce acest proiect promovează intervenţiile rapide în educaţia timpurie. O educaţie adevărată pune accent, în egală măsură, pe diferite tipuri de inteligenţă: matematică, lingvistică, muzicală, psihomotorie, kinestetică şi, în mod special, pe cea emoţională. 80 la sută din succesul unei persoane se datorează inteligenţei emoţionale”.

Rodica Verbeniuc, şef secţie Comunicări Corporative „Moldcell”, a menţionat: „De doi ani, compania „Moldcell” este partenerul proiectului „Educaţie pentru toţi”, contribuind la îndeplinirea misiunii ce urmăreşte oferirea condiţiilor optime pentru educaţia copiilor de vârstă preşcolară. „Ajută-l să crească Om Mare prin teatru!” este al patrulea eveniment comunitar la care participă angajaţi „Moldcell”, în mod voluntar. De această dată, am venit în satul Pănăşeşti împreună cu copiii noştri pentru a promova ideea comunicării libere între părinţi şi copii. Mesajul pe care dorim să-l transmitem este că pentru educaţia unui Om Mare nu este suficientă asigurarea condiţiilor bune de trai. Este nevoie să discutăm cu copiii noştri, să ne jucăm cu ei, să le citim poveşti. În primul rând, copiii au nevoie de grija şi căldura sufletească a părinţilor”.

Viorica Istrati, directoarea grădiniţei din satul Pănăşeşti, Străşeni, şi Vasile Fodea, primarul localităţii, au fost gazdele acţiunii comunitare „Ajută-l să crească Om Mare prin teatru!”, organizată în cadrul proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”.

Proiectul „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă” este realizat din sursele unui grant oferit Republicii Moldova de Fondul Fiduciar Catalitic. Grantul este administrat de Banca Mondială, iar activităţile proiectului sunt implementate de Ministerul Educaţiei cu asistenţa UNICEF.

Grădiniţa din Pănăşeşti este una din cele 76 de instituţii educaţionale preşcolare din Moldova – grădiniţe şi centre comunitare de dezvoltare timpurie a copiilor – care beneficiază de renovări şi dotări în cadrul proiectului „Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”.

Compania de telefonie mobilă „Moldcell” este partenerul campaniei „Ajută-l să crească Om Mare!”.

ECHIPA DE PĂPUŞARI

Maria Madan este Maestru în Artă şi pedagog de măiestria actorului la Liceul Teatral Orăşenesc.

Galina Molotov este pictor-scenograf la Teatrul de Republican de Păpuşi „Licurici”, creează păpuşi şi predă lecţii de scenografie, inclusiv la Paris, în Franţa.

Irina Boiarchina este Maestru în Artă şi actriţă la Teatrul de Păpuşi „Licurici”, cu peste 70 de roluri jucate.

Ludmila Sorocean este conducător artistic al Teatrului de Păpuşi „Pinocchio”, care, în prezent, are în repertoriu 7 spectacole.

Andrei Madan este actor la Teatrul de Păpuşi „Licurici”.

Cozmin Madan are 6 ani şi este nepoţelul Mariei Madan şi feciorul lui Andrei Madan – toţi împreună formează dinastia de păpuşari Madan.


Contacte:

Aurelia Guzun, specialist în comunicare şi mobilizare comunitară
Proiectul Ministerului Educaţiei
„Educaţie pentru Toţi – Iniţiativă de Acţiune Rapidă”
Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1
MD-2033, Chişinău, Republica Moldova
Tel.: 23.38.97, Fax: 23.31.39
Web: www.prescolar.edu.md
E-mail: efafti@edu.md, educatie.pentru.toti@gmail.com