Nume
Parola
Vizualizări: 3711
Trupele de carabinieri vor desfăşura misiuni de menţinere a ordinii publice în raioanele republicii
Chisinau, 11 August 2009 — La ceremonialul de plecare în misiune, care a avut loc ieri, 10 august curent, la Gara feroviară, au participat Mihai Ciubaciuc, comandant adjunct al Trupelor de carabinieri pentru personal, şefi de direcţii ş.a.

„ Departamentul trupelor de carabinieri a mers pe aceleaşi principii de activitate, exercitându-şi, împreună cu poliţia sau independent, obligaţiunile îndreptate spre menţinerea ordinii publice; spre apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, bunurilor proprietarului şi celor ale statului. Militarii se află în faţa unei misiuni. Le cer să îşi îndeplinească atribuţiile funcţionale şi sarcinile cu dăruire şi conştiinciozitate, aşa cum au făcut-o şi până acum”, - a spus Ciubaciuc.

În contextul impulsionării colaborării cu societatea civilă, implementării a noi forme de lucru, în urma analizei situaţiei criminogene, de comun acord cu Direcţia generală poliţie ordine publică a MAI, detaşamente mixte ale trupelor de carabinieri sânt implicate la menţinerea ordinii publice în diferite localităţi ale republicii, precum şi la desfăşurarea raziilor de scurtă durată (2 săptămâni).

Astfel, graţie colaborării eficace cu Calea Ferată s-a dat posibilitatea detaşării pe linia ferată de până la 150 militari în raioanele republicii şi acţiuni pe un termen de 2 săptămâni în mod autonom, în raza de 30 km de la locul de staţionare a vagonului, având create condiţiile de serviciu, instruire, educare, cazare, prepararea şi deservirea hranei.

Concomitent cu garnitura de tren, trupele de carabinieri au posibilitatea de a acţiona autonom şi în raioanele unde linia ferată lipseşte, folosind corturile, având create toate condiţiile de trai, inclusiv asigurarea taberei pentru un număr de până la 100 sinistraţi, în cazurile situaţiilor excepţionale (asistenţa medicală, psihologică, cazarea, deservirea hranei).
Numai pe parcursul unui an au fost organizate 19 deplasări în raioanele Străşeni, Cahul, Cimişlia, Hînceşti, Cantemir, Leova, Ştefan Vodă, Căuşeni, Basarabeasca, or. Vadul lui Vodă (în perioada estivală), inclusiv 7 deplasări a militarilor unităţilor de carabinieri la acţiuni de prevenire şi lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale şi de menţinere a ordinii publice, salvând veţi omeneşti şi bunuri materiale. Au fost desfăşurate de asemenea 114 razii de scurtă durată în diferite raioane ale republicii.

De menţionat că, prin folosirea acestor metode, militarii au contribuit la descoperirea a 1112 crime, au fost reţinute 4 persoane aflate în urmărire penală, peste 9000 persoane pentru diverse contravenţii administrative.

Aceste forme au contribuit considerabil la reducerea încălcărilor de drept în locurile publice, combaterea fenomenului infracţional şi este îmbucurător că acest fapt a fost apreciat de autorităţile publice locale şi nu în ultimul rând de societatea civilă.
Astăzi, Trupele de carabinieri se află în stare de dezvoltare, în căutare de noi forme şi metode de activitate direcţionate spre menţinerea ordinii de drept în Republica Moldova. Militarii nu-şi cruţă puterile, îndeplinind cu responsabilitate obiectivele ce stau în faţa lor, pentru interesele poporului, Patriei, stabilităţii şi păcii.
 
Centrul de Presă a MAI