Vizualizări: 5554
Condoleanţe în legătură cu decesul lui Gheorghe Tofan, membru PL
23 Iulie 2009 — Partidul Liberal regretă decesul prematur al lui Gheorghe Tofan, membru PL din orăşelul Codru, şi exprimă sincere condoleanţe familiei, rudelor şi prietenilor săi, tuturor locuitorilor din Codru, care l-au cunoscut.
Gheorghe Tofan a decedat ieri, fiind electrocutat, în timp ce încerca să conecteze la o sursă de energie electrică de pe un pilon aparatajul tehnic necesar desfăşurării unei întâlniri cu alegătorii. Martorii spun că Tofan a insistat să urce pe pilon, în pofida avertizărilor făcute de cei prezenţi.
Partidul Liberal îşi exprimă profundul regret în legătură cu acest incident tragic. Atât Mihai Ghimpu, cât şi Dorin Chirtoacă au declarat azi în cadrul unei conferinţe de presă că regretă enorm cele întâmplate, pentru că viaţa unui om, indiferent de convingerile sale politice, speculate acum, nu are preţ. ”Familia a solicitat să nu fie speculat politic acest caz. Omul a vrut să facă un lucru bun, a fost atenţionat despre riscurile la care se expune, n-a ascultat şi s-a produs o tragedie”, a mai spus Chirtoacă. ”Acest om vroia libertate, democraţie, vroia ca şi copiii lui, şi noi toţi să avem un viitor demn într-o ţară liberă”, a spus Mihai Ghimpu.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Departamentul Comunicare al Partidului Liberal

Autor: Partidul Liberal
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33