Nume
Parola
Vizualizări: 4337
Vicepreşedintele PL Corina Fusu: Manipularea opiniei publice este o crimă împotriva cetăţenilor
17 Iulie 2009 — “Problema “Teleradio-Moldova” este una extrem de importantă în contextul alegerilor parlamentare. Cenzura la această instituţie, care din bani publici ar trebui să servească interesul intregii societăţi, s-a amplificat în mod vădit odată cu venirea la putere a partidului comuniştilor, în 2001. În pofida faptului că au avut loc proteste masive ale jurnaliştilor de la această instituţie, soldate cu disponibilizarea acestora, în 2004, în pofida faptului că au fost adoptate, pe parcursul ultimilor ani, două legi ce reglementează Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului (IPNA) şi Compania “Teleradio-Moldova”, în pofida faptului că “Teleradio-Moldova” este monitorizată de experţi naţionali şi internaţionali, ani la rândul, rapoartele acestor monitorizări demonstrează că instituţia continuă practica de a reflecta viaţa publică exclusiv prin optica guvernării, evitând cele mai grave probleme cu care se confruntă întreaga societate. Dimpotriva, partidele de opoziţie nu numai că nu au acces la emisiunile “Teleradio-Moldova”, dar sunt ţinta unor intense campanii de discreditare şi calomniere. Toate acestea demonstrează faptul că “Teleradio-Moldova” nu este o instituţie publică, ci un instrument de propagandă comunistă, care otrăveşte minţile oamenilor ani la rândul. Consider manipularea, cu bună ştiinţă, a opiniei publice de catre jurnaliştii de la această instituţie drept crimă împotriva cetăţenilor şi a democraţiei firave din Republica Moldova. Situaţia devine şi mai gravă în situaţia în care se observă concentrarea mass-media audiovizuale şi scrise, care promoveaza vădit şi coordonat o singură ideologie – cea a partidului de la guvernare. Consiliul Coordontator al Audiovizualului repartizează frecvenţe radiodifuzorilor loaiali puterii (NIT, EuTV, AntenaC) şi respinge solicitările altor radiodifuzori (Vocea Basarabiei, Pro-TV). Consiliul de Observatori al IPNA Compania “Teleradio-Moldova” nu reprezintă interesele societăţii, ci a devenit avocatul fidel al Companiei. Până şi Secretarul General al Consiliului Europei, Terry Davis, a rămas şocat de neprofesionalismul jurnaliştilor de la această insituţie, concluzionând, că mai au cale lungă de parcurs pană a putea prezenta un jurnalism responsabil. În concluzie, putem spune că doar venirea la putere a unor forţe cu adevărat democratice poate schimba situaţia la “Teleradio-Moldova”, poate transforma, în sfarşit, această instituţie în una cu adevărat fidelă interesului intregii societati, în una cu adevărat ataşată principiilor democratice şi europene”.