Chişinău, 9 Iunie 2009 — La 9 iunie 2009, ora 09:00, au avut loc audieri în faţa Camerei a Patra a Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la admisibilitatea şi la fondul cauzelor Căldare şi alţi 42 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 8252/05), Catan şi alţi 27 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 43370/04) şi Cervaschi şi alţi 98 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 18454/06). Reclamanţii sunt cetăţeni ai Republicii Moldova care locuiesc în „Republica Moldovenească Nistreană” (RMN). Fiecare cerere se referă la o şcoală distinctă cu predarea în limba română şi a fost depusă de către un grup de părinţi, copii şi profesori. Reclamanţii s-au plâns că ei au fost intimidaţi de către autorităţile RMN din cauza dorinţei lor de a continua predarea în şcoli în limba română cu grafia latină potrivit curriculum-ului moldovenesc. Ei au invocat violarea art. 3 CEDO (interzicerea tratamentului inuman şi degradant), a art. 8 CEDO (dreptul la respectarea vieţii private şi familiale), a art. 14 CEDO (interzicerea discriminării) şi a art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO (dreptul la instruire). Reclamanţii au adresat numeroase plângeri autorităţilor Federaţiei Ruse, având în vedere faptul că cea mai mare parte a liderilor RMN sunt cetăţeni ruşi, unii dintre aceştia fiind chiar decoraţi de către autorităţile Rusiei; Federaţia Rusă continuă să aibă trupe care staţionează în Transnistria; şi este mediator în conflictul între Moldova şi regimul secesionist de la Tiraspol. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a răspuns utilizând fraze generale despre depăşirea conflictului în privinţa şcolile de limbă moldovenească din RMN şi a atenţionat asupra pericolului utilizării forţei în rezolvarea conflictului, recomandând folosirea negocierilor. Reclamanţii s-au plâns şi autorităţilor moldave, care, în pofida promisiunilor de soluţionare a situaţiei şcolilor de limbă română, nu au reuşit să rezolve problema. Reclamanţii au indicat că în RMN sunt 92,000 de elevi. În timp ce, în 1989, moldovenii reprezentau 40% din populaţie, ucrainenii – 26% şi ruşii – 26%, această proporţie este departe de a fi respectată în şcolile din RMN: în 82% din şcoli curriculum-ul este elaborat în limba rusă, în 13.5% curriculum-ul este în limba moldovenească/română cu grafie chirilică, în 3.8% curriculum-ul este în limba moldovenească/română cu grafie latină şi în 0.7% – în limba ucraineană. Din partea Guvernului Republicii Moldova la audieri a participat Vladimir GROSU, Agentul Guvernamental al Republicii Moldova în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, fiind asistat de Ina Rusu, angajată a Direcţiei Principale Agent Guvernamental, Ministerul Justiţiei. Din partea Guvernului Federaţiei Ruse la audieri a participat: Dna Oxana Sirotkina, Şef al Secţiei Examinare a Cererilor în Materie Civilă al Departamentului de Reprezentare al Federaţiei Ruse la CEDO fiind asistată de: 1) Dna Oxana Yurchenko, Şef adjunct al Secţiei de Examinare a Cererilor în Materie Civilă al Departamentului de Reprezentare al Federaţiei Ruse la CEDO; 2) Dna Irina Koganova, Consilier Principal al Secţiei Examinare a Cererilor în Materie Civilă al Departamentului de Reprezentare al Federaţiei Ruse la CEDO; 3) Dl Andrey Nikiforov, Şef adjunct al Departamentului pentru Cooperare Umanitară Internaţională şi Drepturile Omului al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse; 4) Dl Nikolay Fomin, Şef Adjunct al Departamentului II CSI; 5) Dna Tatiana Kleymenova, Ataşat al Departamentului pentru Cooperare Umanitară Internaţională şi Drepturile Omului al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse; 6) Dl Alexander Makhnev, Şef al Grupului (cu privire la activităţile de menţinere a păcii) din cadrul primului Departament al Forţelor Terestre al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse; 7) Dl Stanislav Balyukin, Expert Principal al celui de-al doilea Departament al Departamentul Juridic Principal al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse. Reclamanţii au fost reprezentaţi de către Ion MANOLE şi Alexandru POSTICA, avocaţi, jurişti la Asociaţia “Promo-LEX ”, fiind asistaţi de Doina Ioana Străisteanu şi Line Byrne Andrew, jurişti la INTERIGHTS, şi reclamantul Tihovschi Andrei. Circumstanţele cauzei Catan şi alţi 27 c. Moldovei şi Rusiei Liceul „Evrica” din Rîbniţa este unul dintre cele 6 licee din RMN în care predarea are loc în limba română cu grafie chirilică. În acest liceu studiază circa 600 elevi. La 18 august 1994, regimul RMN a interzis folosirea grafiei latine în şcoală. Din 1997, liceul „Evrica” a folosit sediul din str. Gagarin şi era înregistrat la Ministerul Educaţiei din Moldova, folosind curriculum-ul moldovenesc şi grafia latină şi fiind finanţat din fonduri ale Republicii Moldova. În 1999, regimul RMN a ordonat ca toate şcolile aparţinând altor state şi funcţionând pe teritoriul RMN să fie înregistrate la autorităţile RMN, în caz contrar ele nu vor fi recunoscute şi vor fi private de drepturile lor. Liceul „Evrica” a refuzat să se înregistreze, deoarece aceasta presupunea folosirea grafiei chirilice impuse de autorităţile RMN şi priva liceele de sponsorizarea oferită de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova. La 26 februarie 2004, clădirea folosită de liceu a fost transferată de către transnistreni administraţiei Departamentului de Educaţie din Rîbniţa. Ei au reiterat cererea lor de înregistrare în sistemul de educaţie al RMN. La 14 iulie 2004, transnistrenii au închis toate şcolile care foloseau grafia latină. Părinţii, elevii şi profesorii liceului „Evrica” au început a păzi liceul pe parcursul zilei şi a nopţii. La 29 iulie 2004, poliţia transnistreană a pătruns în liceu şi a evacuat femeile şi copiii care se aflau înăuntru. Cinci bărbaţi care se aflau în clădire au fost arestaţi şi sancţionaţi cu 3 sau 5 zile arest administrativ. În aceeaşi zi, soţul directoarei liceului a fost arestat în stradă şi sancţionat cu 7 zile de arest administrativ pentru încălcarea ordinii publice. În următoarele zile, poliţia şi funcţionari publici din cadrul Departamentului de Educaţie din Rîbniţa au vizitat părinţii copiilor care îşi făceau studiile la liceu şi le-au cerut să-şi transfere copiii în altă şcoală înregistrată în RMN, ameninţându-i că vor fi concediaţi sau chiar vor fi lipsiţi de drepturile părinteşti. Ca urmare a presiunii, mulţi părinţi au transferat copiii lor în alte şcoli. În urma intervenţiei Misiunii OSCE în Moldova, în septembrie 2004, liceul a fost înregistrat la Camera de Înregistrare de la Tiraspol în calitate de instituţie de învăţământ privată, însă nu a putut să-şi reia activitatea din cauza lipsei de sediu. De abia la 2 octombrie 2004, regimul RMN a permis liceului sa se deschidă în altă clădire nefinisată, în care anterior şi-a avut sediul o grădiniţă. Liceul a fost obligat să folosească grafia chirilică şi curriculum-ul elaborat de autorităţile RMN şi nu a avut telefon. Circumstanţele cauzei Căldare şi alţi 42 c. Moldovei şi Rusiei (cererea 8252/05) Şi în Liceul Alexandru cel Bun din Tighina predarea are loc în grafie latină. Reclamanţii sunt elevii şi părinţii elevilor din liceul Alexandru cel Bun, unde înainte de evenimentele desfăşurate studiau 1600 copii. Liceul era situat pe strada Kosmodemianskaia, era înregistrat la Ministerul Educaţiei din Moldova, folosind curriculum-ul moldovenesc şi grafia latină şi fiind finanţat din fonduri ale Republicii Moldova. Pe 4 iunie 2004, RMN a avertizat liceul să se înregistreze la autorităţile RMN, în caz contrar, acesta va fi închis, iar conducerii liceului îi vor fi aplicate măsuri disciplinare. Pe 14 iulie 2004, transnistrenii au închis toate şcolile care foloseau grafia latină. Pe 18 iulie 2004 liceul a fost deconectat de la sistemul de electricitate şi apă, iar pe 19 iulie administraţia liceului a fost înştiinţată că nu va mai putea utiliza sediul de pe strada Kosmodemianskaia. În pofida faptului, profesorii, elevii şi părinţii au rămas în clădire, refuzând să plece. Poliţia transnistreană au înconjurat clădirea. Aceştia s-au retras pe 28 iulile 2004. În urma acestor incidente, 200 elevi au părăsit liceul, în care au rămas să studieze 1 400 de elevi. Pe 20 septembrie 2004, în urma unei serii de negocieri cu diverşi observatori internaţionali, inclusiv Consiliul Europei, liceul a fost reconectat la sistemul de electricitate şi apă. RMN a permis liceului să-şi reînceapă activitatea, dar a fost obligată să utilizeze grafia chirilică, impusă de regimul transnistrean. Ca reacţie la cele descrise mai sus şi situaţia din alte şcoli, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, Comisarul pentru Drepturile Omului şi OSCE şi-au exprimat îngrijorarea privind dificultăţile serioase pe care sunt nevoite să le întâmpine şcolile din regiunea transnistreană ce utilizează grafia latină, din cauza măsurilor întreprinse de regimul RMN. Circumstanţele cauzei Cercavschi şi alţi 98 c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 18454/06) Liceul din Grigoriopol utiliza grafia chirilică, în conformitate cu curriculum-ul adoptat de RMN. Reclamanţii sunt profesorii, elevii şi părinţii elevilor şin această şcoală, care este situată astăzi în Doroţcaia. Înainte de evenimente petrecute, în liceu studiau 520 elevi, la momentul de faţă au rămas 200. În 1996, la cererea părinţii copiilor, liceul a înaintat o serie de petiţii regimului de la Tiraspol, solicitând permisiunea de a utiliza grafia latină. Ca rezultat, în perioada 1996 – 2002, regimul RMN a întreprins o serie de măsuri pentru a descuraja cererea acestora, fiind pornită o campanie de informare ostilă, intimidări şi ameninţări din partea forţelor de securitate. Aceste măsuri au atins punctul culminant când pe 22 august 2002 poliţia transnistreana a atacat liceul şi a evacuat profesorii, elevii şi părinţii elevilor. Pe 28 august 2002, preşedintele Comitetului de Elevi a fost arestat şi condamnat la 15 zile de arest administrativ. Ministerul Educaţiei al Moldovei a hotărât să transfere temporar liceul în Doroţcaia, un sat ce se află la depărtare de 20 km de la Grigoriopol şi se află sub controlul autorităţilor moldoveneşti. În fiecare zi, elevii şi profesorii, care mergeau spre Doroţcaia, erau supuşi controalelor, umilinţelor, erau scuipaţi şi înjuraţi de poliţia locală şi funcţionari publici. În urma acestor incidente, 300 elevi au părăsit şcoala. În aprilie 2002, părinţii şi profesorii au reiterat cererea de a fi înregistraţi de Ministerul Educaţiei al Moldovei şi de a utiliza grafia latină. Cererea lor a fost respinsă de regimul de la Tiraspol. Prin urmare, şcoala a înaintat o serie de petiţii şi plângeri privind situaţia şcolilor OSCE, Organizaţiei Naţiunilor Unite şi autorităţilor din Rusia şi Moldova. Autorităţile ruseşti au atenţionat Moldova şi RMN asupra pericolului utilizării forţei în rezolvarea conflictului, recomandând folosirea negocierilor, autorităţile din Moldova au declarat reclamanţilor că nu pot să ofere ajutor. Pretenţii Reclamanţii au invocat imposibilitatea folosirii clădirilor de pe adresele care se aflau şi că ei au fost intimidaţi de către regimul RMN, deoarece au ales să folosească grafia latină. Reclamanţii s-au plâns că copiii lor au fost obligaţi să studieze într-o limbă artificială creată de autorităţile sovietice, adică limba moldovenească/română cu grafie chirilică. Mai mult ca atât, ei au fost obligaţi să înveţe după curriculum-ul elaborat de transnistreni, care a fost inspirat din teoria şi metodele de denaţionalizare a populaţiei locale iniţiate în regiunea transnistreana în 1924. Reclamanţii au susţinut că curriculum-ul cultiva ostilităţi în privinţa autorităţilor legitime moldoveneşti, limbii moldoveneşti/române, istoriei, culturii şi valorilor caracteristice teritoriului de pe malul drept al Nistrului (care se află sub controlul Moldovei). Disciplinele istoria şi limba maternă nu erau prezentate într-o formă obiectivă şi critică, dimpotrivă, acestea erau folosite ca instrumente de propagandă şi îndoctrinare. Astfel, instruirea copiilor în şcoli nu era bazată pe valori ale unei societăţi democratice şi nu corespundea convingerilor filosofice ale părinţilor. Aceasta constituia o încălcare a dreptului lor la instruire şi predare conform convingerilor lor filosofice garantate de art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO, după cum a fost interpretat de Curte în numeroase cauze, inter alia, în cauza Kjeldsen, Busk Madsen and Pedersen v. Denmark (hotărâre din 7 decembrie 1976, Seria A nr. 23). În continuare, ei s-au plâns de discriminare pe motive etnice, care denotă o lipsă de respect din partea RMN faţă de cultura şi etnia lor. Şocul şi stresul pe care ei l-au simţit în urma discriminării, se încadrează într-un tratament contrar art. 3 CEDO. În această privinţă, ei s-au referit la cauza Abdulaziz Cabales and Balkandali v. United Kingdom (hotărâre din 28 mai 1985, Seria A nr. 94). Ei au mai afirmat că, având în vedere ameninţările, persecuţiile şi bătaia de joc la care ei şi familiile lor au fost supuşi în mod regulat, ei se tem pentru securitatea lor fizică şi, în acest sens, au invocat art. 3 şi 8 CEDO şi hotărârea Curţii în cauza Belgian Linguistics case (hotărâre din 23 iulie 1968, Seria A nr. 6). De asemenea, ei au mai invocat art. 13 şi 14 CEDO în colaborare cu art. 3 şi 8 CEDO şi art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO. Reclamanţii au considerat că autorităţile moldave erau responsabile, deoarece Transnistria este o parte a Moldovei şi, prin urmare, autorităţile moldovene au obligaţia pozitivă să asigure drepturile reclamanţilor. Ei au mai considerat că autorităţile ruse sunt responsabile de violările menţionate, deoarece teritoriul Transnistriei se află de facto sub controlul Rusiei. *** Întrebările Curţii adresate părţilor: Cu privire la admisibilitate 1. Se află oare reclamanţii sub jurisdicţia Moldovei şi/sau a Rusiei prin prisma art. 1 CEDO, după cum a fost interpretat de Curte, inter alia, în cauza Ilaşcu şi alţii c. Moldovei şi Rusiei (cererea nr. 48787/99, ECHR 2004-VII), având în vedere circumstanţele prezentelor cauze? În special, în lumina cauzei Ilaşcu şi alţii, poate fi angajată responsabilitatea Guvernelor pârâte prin prisma Convenţiei, în virtutea obligaţiilor lor pozitive de a asigura drepturile reclamanţilor garantate de CEDO? Au existat careva evoluţii după cauza Ilaşcu şi alţii care ar putea afecta responsabilitatea vreunei din statele contractante? 2. Dacă este angajată responsabilitatea unui sau a ambelor Guverne pârâte, există oare căi eficiente de atac care au trebuit să fie epuizate potrivit art. 35 CEDO anterior depunerii prezentelor cereri? Cu privire la fond 1. Măsurile aplicate împotriva reclamanţilor constituie oare o violare a drepturilor lor garantate de art. 8 de sine-stătător sau în colaborare cu art. 14 CEDO? 2. Măsurile aplicate împotriva reclamanţilor constituie oare o violare a drepturilor lor garantate de art. 2 al Protocolului nr. 1 la CEDO de sine-stătător sau în colaborare cu art. 14 CEDO? Înregistrarea video a audierilor este disponibilă la 9 iunie 2009, după ora 15:30, pe pagina web a Curţii Europene: http://www.echr.coe.int/ECHR/EN/Header/Press/Multimedia/Webcasts+of+public+hearings/webcastEN_media?&p_url=20090609-1/lang/ Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să contactaţi: Juristul Asociaţiei Promo-LEX , Pavel Postica, tel. (+373 22) 45 00 24, e-mail: info@promolex.md.