Nume
Parola
Vizualizări: 1838
Vulnerabilităţile elitelor politice faţă de Răsărit împiedică tranziţia democratică în Republica Moldova
9 Iunie 2009 — Politica externă a Republicii Moldova reflectă evoluţia sistemului său democratic. Adeseori, influenţa factorului extern a modificat structura de forţe politice şi a sporit tensiunile interne. Influenţa pe care o exercită politica externă a Federaţiei Ruse în Moldova constrânge în acest moment proiectul de democratizare a societăţii. Asta fiindcă valorile autoritare, promovate dinspre Est, au subminat eforturile de dezvoltare democratică. La această concluzie ajunge Dumitru Mînzărari, în cadrul unui studiu prezentat publicului la 9 iunie, 2009, intitulat: „Politica externă a Federaţiei Ruse ca obstacol al dezvoltării democratice în spaţiul post-sovietic”. „Acest studiu are meritul de a deschide o discuţie publică sinceră şi profundă asupra tipului de reacţii şi stimulenţi externi pentru nevoile de democratizare specifice ale Moldovei. Autorul punctează asupra unor chestiuni care descriu vulnerabilităţile statului RM, la nivel de elite, structuri, instrumente operaţionale, aducând în ajutorul afirmaţiilor sale argumente care merită toată atenţia”, a subliniat directorul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Autorul studiului susţine că elitele autoritare sunt mai vulnerabile la influenţa externă, decât elitele democratice: „Moldova simte mai puternic influenţa valului autoritar, în acest moment, ca urmare a pierderii unor indicatori esenţiali pentru procesul intern de democratizare: justiţie independentă, presă liberă, proces decizional transparent şi predictibil, opoziţie protejată prin legi speciale”. Situaţia de criză politică este explicată atât de recidivele vechiului sistem sovietic, cât şi de caracterul relativ izolat al ţării faţă de procesul integraţionist european. Aceste două tendinţe explică caracterul vulnerabilităţilor specifice ale RM faţă de Rusia, condiţionate şi de insecuritatea resimţită la nivel individual şi naţional, explică Mînzărari. Marile probleme ale tranziţiei specifice RM sunt definite de autor prin referinţa la „memoria istorică”: „Colectivizarea forţată a însemnat de fapt inhibarea iniţiativei private, ceea ce explică gradul scăzut de activism şi de participare politică. Un alt rudiment este supunerea oarbă faţă de autorităţi, care se traduce în nihilismul juridic şi evitarea instanţelor de justiţie, atunci când drepturile individuale urmează a fi apărate. Sentimentul de injustiţie generează anomie, cetăţenii fiind siliţi să se distanţeze de viaţa politică.” Între timp, politica rusă a cunoscut importante evoluţii în spaţiul CSI. Rusia recurge tot mai des la instrumente tot mai categorice, concomitent cu altele mai subtile, în relaţia sa cu R. Moldova, unele dintre acestea fiind concepute ca adevărate „agresiuni nedeclarate, sau agresiuni non-militare”, constată Mînzărari: „Nefiind reglementate de dreptul internaţional, agresiunile indirecte generează pericole de proporţii mai mari decât cele convenţionale, militare. Aceste instrumente sunt identice cu anumite strategii folosite de URSS în perioada războiului rece. Vom menţiona în numărul agresiunilor non-militare: subversiunea politică, efectuată prin destabilizarea instituţiilor politice în stat şi controlarea lor; exploatarea divergenţelor de ordin etnic, religios şi cultural. Adeseori, Rusia apelează şi la instrumente de dislocare economică, prin presiuni comerciale sau tarifare, cu scopul de a acapara controlul asupra unor segmente strategice ale economiei statelor vizate şi exploatarea vulnerabilităţilor lor energetice specifice.” Autorul afirmă că anumite elite politice ale RM sunt tentate să-şi promoveze interesele personale şi de grup, în detrimentul responsabilităţilor faţă de populaţia pe care ar trebui s-o reprezinte: „Iată de ce modelul estic de guvernare autoritară este atractiv. Or, acceptarea normelor liberal-democratice ar presupune din start existenţa unei justiţii independente, care să taxeze abuzurile de competenţă.” În consecinţă, statul va asemăna tot mai mult cu chipul celui care este controlat cel mai mult de către factorul extern. Ţinând cont de faptul că influenţa estică a sporit în ultimii ani de guvernare, R. Moldova a alunecat spre un model mai autoritar de guvernare. Democratizarea poate fi totuşi atinsă în RM printr-o mobilizare mai eficientă a partenerilor occidentali, este de părere Mînzărari. Tot Mînzărari afirmă că, „din anumite motive, politice sau economice, UE a ezitat să-şi asume roluri mai active până în acest moment, fiind mai mult interesat în calmarea Moscovei, decât în confruntarea sa, care, de fapt, este absolut inevitabilă. Prin ricoşeu, însă, Rusia percepe aceste mişcări ca pe „cedări” obiective, sau concesii pe care le poate smulge elitelor UE, folosindu-se de anumite pârghii de presiune sensibile pentru Bruxelles (resursele energetice livrate consumatorilor europeni), acţionând de parcă ar discuta cu un oponent slab, cu vulnerabilităţi vădite, pe care Rusia le poate uşor exploata”. Studiul „Politica externă a Federaţiei Ruse ca obstacol al dezvoltării democratice în spaţiul post-sovietic” conţine recomandări de redresare a problemelor tranziţiei democratice. Se impune necesitatea studierii temeinice a tehnologiilor non-militare folosite de Rusia pentru acapararea controlului politic asupra Moldovei şi a altor state CSI. Deoarece conducerea Moldovei nu este capabilă să reziste presiunilor externe ale Kremlinului, unica posibilitate de a nu permite transformarea într-un „satelit clasic” al Rusiei este ca Occidentul să se implice mai activ, prin contracararea permanentă a politicilor ruseşti de influenţă.