Vizualizări: 4657
Cît de bine administrează organele fiscale de stat taxa pe valoarea adăugată?
Chisinau, 29 Mai 2009 — Curtea de Conturi a examinat, în cadrul şedinţei plenare din 29 mai 2009, rezultatele controlului asupra corectitudinii şi legalităţii adoptării deciziilor de restituire a TVA de către Serviciul Fiscal de Stat în anul 2008. La şedinţă au participat persoane cu funcţii de răspundere din cadrul Ministerului Finanţelor şi Serviciului Fiscal de Stat.
Acţiunile de control s-au efectuat potrivit Programului activităţii de control/audit a Curţii de Conturi pe anul 2008, avînd drept obiectiv verificarea modului de restituire şi de trecere în cont a TVA, analiza cadrului instituţional ce reglementează aceste domenii, precum şi măsurile întreprinse întru îmbunătăţirea situaţiei de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi de către alte organe care au tangenţă cu domeniile respective.
După cum a menţionat Ala Popescu, Preşedintele Curţii de Conturi, „Este importantă tratarea corectă a problemei din partea Curţii de Conturi şi Serviciului Fiscal de Stat şi coordonarea eforturilor tuturor organelor cu atribuţii în domeniu, inclusiv a organelor de drept, întru contracararea evaziunilor fiscale”.
Examinînd rezultatele controlului, audiind raportul prezentat şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi a constatat că:
Evaziunea fiscală prin intermediul firmelor „fantome” reprezintă o problemă majoră pentru sistemul bugetar. Activitatea a numai 25 de firme, care pe parcurs au devenit „fantome”, examinată de către Curtea de Conturi, a condiţionat trecerea unilaterală în cont a TVA în perioada de activitate a acestora (anii 2007-2008), în sumă de 889,9 mil.lei, fără ca aceasta să fie achitată la buget.
Ca consecinţă a activităţii firmelor „fantome”, de către 4 firme, neînregistrate ca plătitori de TVA şi care n-au avut procurări şi livrări de mărfuri, au încasat de la acestea mijloace băneşti în sumă de 1952,6 mil.lei, o parte din care au fost ridicate în numerar, altă parte fiind transferată peste hotarele ţării.
După cum a recunoscut dl Victor Coadă, şeful IFPS, „Acţiunile unor organe de stat în identificarea, investigarea şi contracararea schemelor sofisticate de evaziune fiscală, care se aplică în activitatea firmelor „fantome”, sînt rezultative şi reprezintă o problemă atît a IFPS, cît şi a tuturor organelor de drept.”
Generalizînd rezultatele controlului, Curtea de Conturi a concluzionat că activitatea firmelor „fantome” generează evaziuni fiscale considerabile. Fondarea şi activitatea acestor firme se datorează:
lipsei unui sistem de antievaziune fiscală la nivel naţional;
neeficacităţii sistemului de control intern la SFS, care se exprimă prin:
- prelucrarea întîrziată a anexelor la Declaraţiile privind TVA timp de circa jumătate de an (perioadă necesară pentru activitatea unei firme „fantome”);
- lipsa anexelor la Declaraţiile privind TVA la unii contribuabili;
- efectuarea unor vizite fiscale, care nu duc la depistarea activităţii firmelor delicvente;
- neîntreprinderea măsurilor necesare din oficiul organului fiscal în momentul activităţii dubioase a unor contribuabili;
- neacumularea dovezilor suficiente în cazurile de examinare a dosarelor în instanţele judecătoreşti;
imperfecţiunii unor acte normative şi legislative.
În perioada controlului, Curtea de Conturi a remis Procuraturii Generale, pentru examinare, după competenţă, materialele controlului asupra corectitudinii şi legalităţii adoptării deciziilor de restituire a TVA de către Oficiile fiscale Centru şi Rîşcani ale Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău şi de către Direcţia de administrare a contribuabililor mari a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.
Hotărîrea Curţii de Conturi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33