Nume
Parola
Vizualizări: 4995
Adresarea unui grup de savanţi ai Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova către forţele politice din Parlament, factorii de decizie în ţară
Chisinau, 15 Mai 2009 — Începutul dialogului dintre forţele politice din Republica Moldova, primele şedinţe ale Parlamentului ţării au aprins lumina speranţei în inimile noastre că a demarat un proces pozitiv de depăşire a crizei politice şi de asigurare a unei stabilităţi pentru construirea şi fortificarea în continuare a statului nostru. Noi, reprezentanţii ştiinţei din Republica Moldova, ca şi toată lumea de bună credinţă, ne exprimăm certitudinea că actualmente nu există alte probleme mai importante în societate decît concilierea, continuarea dialogului politic şi depăşirea crizei economice. Poate mai mult ca oricînd, avem nevoie de pace socială, de conjugarea eforturilor pentru dezvoltare şi prosperare. Prin aceasta am asigura un viitor mai stabil generaţiilor ulterioare, ne-am recîştiga respectul şi am readuce imaginea pozitivă a ţării noastre în lume. Ne adresăm liderilor formaţiunilor politice din Parlament, tuturor deputaţilor, partidelor neparlamentare, societăţii civile să depăşim ambiţiile şi interesele de grup sau personale şi să ne unim în jurul principalelor interese ale statului Republica Moldova, ale întregului popor. Este vorba de desfăşurarea productivă a lucrărilor Legislativului, de formarea Guvernului, de cooperare între binele întregii ţări. Mariana Şlapac, doctor habilitat, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei Alexandru Roşca, academician Victor Ghilaş, doctor, secretarul ştiinţific al Secţiei Ştiinţe Socio-Umane Valentin Dergaciov, doctor habilitat, directorul Institutului Patrimoniului Cultural Victor Ţvircun, doctor, directorul Institutului Integrare Europeană şi Ştiinţe Politice Ion Jarcuţchi, doctor, directorul Institutului de Istorie, Stat şi Drept