Vizualizări: 4160
Vocea copiilor care monitorizează respectarea drepturilor copilului în Moldova devine importantă pentru rapoartele şi studiile realizate de adulţi
Chişinău, 16 Aprilie 2009 — Afirmaţiile copiilor din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova sunt citate în studiile şi rapoartele realizate de diverse organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate. Şi astfel vocea copiilor se face auzită şi devine importantă pentru adulţi.
Studiul „100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în 2008" (http://www.viitorul.org/public/1730/ro/100_probleme.pdf), lansat în 2009, apreciază ca fiind „destul de argumentate şi credibile afirmaţiile” copiilor care monitorizează respectarea propriilor drepturi „atunci când spun că „dreptul la educaţie este cel mai încălcat drept". Acest studiu, elaborat de IDIS „Viitorul”, consemnează observaţiile copiilor în capitolul consacrat dreptului la educaţie calitativă şi face, de asemenea, referiri la Primul Raport al Copiilor despre Respectarea Convenţiei privind Drepturile Copilului din 2008, atunci când menţionează că „nediscriminarea este unul dintre drepturile copiilor şi ale tinerilor încălcate destul de frecvent”.
În acelaşi timp, opiniile copiilor din Moldova se regăsesc în Observaţiile Finale ale Comitetului de la Geneva pentru Drepturile Copilului, formulate după prezentarea de către Guvernul moldovean a Raportului său despre implementarea Convenţiei privind Drepturile Copilului în Moldova (http://www2.ohchr.org/english/bodies/crc/docs/co/CRC-C-MDA-CO3.pdf). Anterior, copiii au elaborat propriul raport şi l-au prezentat în faţa Comitetului de la Geneva.
Grupul de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului în Moldova a fost creat de Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), în iulie 2008, şi reuneşte acum 22 de copii din 12 regiuni ale ţării. Informaţiile şi istoriile lor, prezentate în cadrul unor ateliere de lucru organizate la Chişinău, servesc drept sursă de documentare şi pentru Avocatul Copilului din Moldova, care a audiat deja rapoartele lor privind dreptul la protecţie împotriva violenţei şi privind dreptul la participare.
Constatările copiilor care monitorizează respectarea sau încălcarea propriilor drepturi în Moldova au fost, de asemenea, citate de „Euromonitor” (nr. 3/12 şi nr. 4/13), rapoarte elaborate de Asociaţia pentru Democraţie Participativă „ADEPT” şi Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” (http://expert-grup.org/docs/19/euromonitor-rom_12.pdf şi http://expert-grup.org/docs/19/euromonitor-rom_13.pdf).
Printre organizaţiile, instituţiile şi grupurile de iniţiativă care oferă spaţiu pentru vocea copiilor care monitorizează propriile drepturi, exprimată în buletinul „Monitorul Oficial al Drepturilor Copilului”, se regăsesc cel mai des portalul Monitorul Civic.md, Institutul de Reforme Penale (www.irp.md), portalul Dejure.md şi platforma corporativă de distribuire şi arhivare a comunicatelor de presă www.comunicate.md.
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33