Nume
Parola
Vizualizări: 4572
Informaţia operativă privind executarea bugetului de stat, bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi Bugetului Public Naţional la situaţia din 31 martie 2009
Chisinau, 15 Aprilie 2009 — Bugetul de stat În perioada 1 ianuarie – 31 martie, la bugetul de stat pe toate componentele au fost acumulate venituri în sumă totală de 2,76 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 101% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată. Supraexecutarea este condiţionată de acumulări supra plan la fonduri speciale, mai mult cu 28,1 mln. lei ( Fondul Ecologic cu 24 mln. lei, Fondul republican de susţinere a populaţiei cu 1,8 mln. lei, Fondul special pentru manuale cu 0,9 mln. lei).* La componenta de bază au fost acumulate venituri în sumă de 2,3 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 100,1% faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată, inclusiv: • Inspectoratul Fiscal Principal de Stat – 100,2%; • Serviciul Vamal – 100,1%; Acumulările medii zilnice în martie 2009 au constituit 35,9 mil. lei. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2009, din contul bugetului de stat au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 3,67 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 79,8% faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată. De la componenta de bază au fost efectuate cheltuieli în sumă de 3,2 mlrd. lei ceea ce reprezintă 81,4% faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată. Deservirea Datoriei Publice În vederea onorării obligaţiunilor pentru împrumuturile externe contractate de Republica Moldova, pe parcursul perioadei raportate şi în conformitate cu graficul stabilit sînt efectuate plăţi externe în sumă de 20,3 mil. dolari SUA (215,4 mil. lei), dintre care:  plata principalului – 13,5 mil. dolari SUA (142,8 mil.lei);  plata dobînzii la împrumuturile externe –6,8 mil.dolari SUA (72,6 mil.lei); Pentru serviciul datoriei de stat interne au fost utilizate 191,4 mil. lei. Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2009, la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (inclusiv transferurile de la bugetul de stat) au fost acumulate venituri în sumă de 1,56 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 93% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată. Din contul bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 1,4 mlrd. lei sau 66,7% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată. Bugetul Public Naţional La situaţia din 31 martie 2009, în Bugetul Public Naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 4,96 mlrd. lei, ceea ce reprezintă 100% faţă de indicii prevăzuţi în buget pentru perioada raportată. În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2009, din contul mijloacelor Bugetului Public Naţional au fost efectuate cheltuieli în sumă totală de 6,1 mlrd. lei sau 77,9% faţă de indicii prevăzuţi pentru perioada raportată, ce este cu 17,8% mai mult în comparaţie cu anul 2008 (cu 925,1 mil. lei).