Vizualizări: 2493
IDIS „Viitorul” va ataca hotărârea CEC de a admite parţial contestaţia PCRM la Curtea de Apel Chişinău
31 Martie 2009 — IDIS „Viitorul” a luat cunoştinţă cu regret şi mâhnire de decizia Comisiei Electorale Centrale din 31 martie, 2009, de a admite parţial contestaţia PCRM depusă la CEC împotriva IDIS „Viitorul” şi a Coaliţiei 2009 – „Coaliţia civică pentru alegeri civice şi corecte”. Menţionăm că, această contestaţie a apărut pe marginea unor interpretări tendenţioase, superficiale şi implauzibile asupra conceptului de educaţie civică, desfăşurată de IDIS în cadrul campaniei „Trezeşte-te şi votează”, sub egida Coaliţiei 2009. La 17 martie 2009, reprezentantul PCRM la CEC a depus o contestaţie prin care a adus IDIS „Viitorul” o serie de învinuiri nefondate, solicitând atenţionarea IDIS pe motivul nerespectării legislaţiei electorale, şi referindu-se în special la anumite materiale de educaţie civică elaborate de IDIS, în cadrul proiectului „Stimularea responsabilităţii civice în cadrul campaniei electorale din 2009”, finanţat de Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova, prin intermediul Instrumentului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului.
Luând act de conţinutul deciziei CEC, constatăm politizarea excesivă a deciziilor CEC, depăşirea atribuţiilor definite de Codul Electoral şi utilizarea unor convingeri subiective în locul probelor materiale concludente, IDIS „Viitorul” a decis atacarea deciziei CEC la Curtea de Apel. Considerăm decizia CEC ca fiind aberantă şi lipsită de sens, aducând atingere libertăţii de opinie, pluralismului politic şi democraţiei în Republica Moldova. Decizia lasă o pată urâtă asupra prestaţiei celor 5 Membri ai CEC, care găsesc timp să se războiască cu societatea civilă, ignorând sutele de cazuri flagrante de agresiune contra candidaţilor electorali, de vandalizare a sediilor de partide politice şi de comitere a unei serii de abuzuri, proferate chiar de către autorul Contestaţiei respective, în adresa concurenţilor săi electorali. Decizia atestă un partizanat ruşinos al unor Membri ai CEC în favoarea PCRM. Efectele acestei decizii vor fi suportate în timp de către acei 5 Membri ai CEC, care s-au lăsat atraşi în această cursă denigratoare.
Poziţia IDIS „Viitorul” este că, în calitatea sa de Membru al Coaliţiei 2009 – Coaliţia civică pentru alegeri libere şi corecte, a acţionat în limitele dreptului său la opinie, pe baza ne-partizanatului politic, urmărind informarea corectă şi mobilizarea cetăţenilor prin educaţie democratică, conform practicilor europene şi în corespundere cu experienţa acumulată de IDIS „Viitorul”. Principala distincţie între „agitaţie electorală” (promovarea unui candidat ori partid) şi „educaţie civică” constă în formularea unor atitudini faţă de probleme concrete, de către subiecţi care nu concurează electoral. Subiectele abordate de IDIS (UE, sărăcie, responsabilitate politică, instituţii democratice, etc) fac parte din conceptul unei campanii de educaţie publică şi democratică, şi nu conţin niciun indice, care ar permite favorizarea sau defavorizarea vre-unui sau altui concurent electoral.
IDIS nu a încălcat legislaţia electorală, nefiind actor electoral. Este regretabil când Membrii CEC dau lecţii de democraţie instituţiilor societăţii civile, care şi-au construit reputaţia profesională pe principii şi instrumente clasice de educaţie democratică, acţionând în temeiul statutului şi obiectivelor sale prevăzute de legislaţie, încurajate de Strategia adoptată chiar de CEC, şi care prevede expres obiectivul promovării valorilor democratice şi ale statului de drept. Este dezolant să constatăm că CEC vrea să contribuie la instalarea cenzurii şi eliminarea pluralismului politic în stat, interpretând abuziv şi lamentabil prevederile Codului Electoral, în detrimentul principiilor şi valorilor procesului democratic. Nu ne rămâne decât să atacăm decizia CEC în instanţa de judecată, atrăgând atenţia opiniei publice şi presei libere din Republica Moldova asupra instrumentării unui caz politic, care pune semne mari de îndoială asupra probităţii profesionale a CEC, în actuala sa componenţă.
Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33