Vizualizări: 3783
Serafim Urechean : Nimeni nu poate pleca de la guvernare până nu-i va fi apreciată la justa valoare activitatea pe parcursul anilor de guvernare.
chisinau, 30 Martie 2009 — Astazi in cadrul unei conferinte de presa, liderul Aliantei “Moldova Noastra” a declarat că primul lucru care va facut când Alianta "Moldova Noastra" va ajunge la guvernare este anchetarea actelor de corupţie şi încălcarea drepturilor omului, comise de actuala guvernare. Fracţiunea AMN din Parlament a depus luni, 30 martie, o iniţiativă legislativă, care prevede constituirea unei comisii de anchetă „pentru elucidarea consecinţelor regimului dictatorial al preşedintelui R. Moldova, Vladimir Voronin”.
„Nimeni nu poate pleca de la guvernare până nu-i va fi apreciată la justa valoare activitatea pe parcursul anilor de guvernare”, a declarat preşedintele Serafim Urecheanu. Liderul AMN a susţinut că investigarea încălcărilor comise de guvernările anterioare este o practică democratică normală. „Iniţiativa senatorilor Congresului SUA de a crea o comisie de anchetă a fraudelor comise de precedenta conducere SUA este o pildă care trebuie s-o preia şi R. Moldova”, a spus Urecheanu. Potrivit lui, comisia ar trebui să fie maximal competentă şi echidistantă, de aceea în activitatea ei urmează a fi atraşi jurişti calificaţi, experţi în dreptul internaţional, societatea civilă, iar activitatea ei să se desfăşoare în condiţii de maximă transparenţă.
„Restabilirea dreptăţii şi legalităţii este scopul principal al campaniei anticorupţie, dar unul dintre rezultate trebuie să fie şi recuperarea pierderilor care au fost aduse poporului de miliarde de lei de către clanul Voronin, iar banii pe care îi vom retrage de la cei care au comis acte de corupţie vor fi îndreptate la majorarea salariilor, la majorarea pensiilor, la achitarea plăţilor sociale pentru cei mai săraci oameni”, a mai spus Serafim Urecheanu.
Serafim Urechean s-a arătat sigur de biruinţa forţelor democratice la alegerile din 5 aprilie 2009. „Formarea unui Guvern democratic este un lucru hotărât, deoarece majoritatea partidele de orientare democratică care vor accede în Parlament şi-au expus poziţia în acest sens. AMN îşi asumă deplina responsabilitate de formare a viitoare coaliţii, după alegerile parlamentare”, a menţionat Urecheanu.
Tot astazi Alianta “Moldova Noastra” a depus o sesizare la Procuratura Generală, prin a cerut instituţiei să pornească un proces penal în urma declaraţiilor în presă a fostului director general al Departamentului „Moldova-Vin” şi conducătorul combinatului de coniac „Aroma, Semion Leva. Acesta a declarat pentru o publicaţie periodică precum că, începând cu anul 2003, combinatul a căzut în cercul intereselor lui Oleg Voronin, fiul preşedintelui Voronin. La întreprindere ar fi fost stabilită o taxă de la fiecare sticlă pentru exploatarea brandului „Belâi Aist”, într-un fond de cotizaţii al PCRM, controlat personal de preşedinte. În acest fel, în decursul a 5 ani, din bugetul statului ar fi fost sustrase peste 20 mln dolari SUA.
De asemenea, AMN a cerut observatorilor internaţionali să se implice în verificarea informaţiei precum că, la una din tipografiile secrete ale „clanului Voronin”, s-ar tipări 150 mii de buletine de vot, care ar putea fi folosite la falsificarea alegerilor, a mai spus Urecheanu.
Autor: Alianta MOLDOVA NOASTRA
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33