Nume
Parola
Vizualizări: 2563
Asociaţiile de business vor prezenta partidelor politice agenda de priorităţi pentru 2009
24 Martie 2009 — Agenda Naţională de Business va fi prezentată partidelor politice joi, 26 martie 2009, în cadrul unei ceremonii oficiale. Prezentarea Agendei de Business partidelor politice urmăreşte să transmită un mesaj clar viitorului guvern al Republicii Moldova, având drept scop îmbunătăţirea mediului de afaceri, reducerea obstacolelor administrative în reglementarea business-ului privat şi însănătoşirea economiei naţionale. Evenimentul va avea loc începând cu ora 15:00, în sala de conferinţe a Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, et. 2, Iacob Hîncu 10∕1. La lansare au fost invitaţi liderii partidelor politice, precum şi analişti politici, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale rezidente în RM. Asociaţiile de Business care au sprijinit lansarea acestui proces analizează problemele mediului de afaceri şi formulează soluţii şi politici pentru a le putea rezolva. Agenda Naţională de Business reprezintă în acest moment o platformă comună a celor 27 de asociaţii semnatare, întrunind circa 55% din toate asociaţiile existente în Republica Moldova. În Republica Moldova, procesul de consolidare şi promovare a fost facilitat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, cu sprijinul CIPE (Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat, SUA). Procese similare au fost susţinute în Ucraina, România, Muntenegro şi Ungaria, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. Peste tot, Agenda Naţională de Business a contribuit la creşterea competitivităţii mediului de afaceri, reducerii obstacolelor administrative şi sporirii atractivităţii ţării, în ansamblu. # # # IDIS „Viitorul” reprezintă o instituţie de cercetare, instruire şi iniţiativă publică, care activează pe o serie de domenii legate de: analiză economică, guvernare, cercetare politică, planificare strategică şi management al cunoştinţelor. IDIS activează în calitate de platformă comună care reuneşte tineri intelectuali, preocupaţi de succesul tranziţiei spre economia de piaţă şi societatea deschisă în Republica Moldova. Pentru a afla mai multe despre activitatea IDIS „Viitorul”, accesaţi: www.viitorul.org. Centrul Internaţional pentru Antreprenoriatul Privat activează pe lângă Camera de Comerţ a SUA şi timp de 25 de ani este promotorul schimbărilor democratice în lume, prin promovarea iniţiativelor private şi efectuarea reformelor economice. Pentru mai multe detalii, www.cipe.org. Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, e-mail laura.bohantov@viitorul.org