18 Martie 2009 — In perioada imediată scrutinului din Republica Moldova, Moscova încearcă să-şi asigure ancorarea cât mai strânsă a acesteia la interesele ruse în regiune, prin eventuala semnare a unui „acord de normalizare” în cadrul întrevederii cu participarea lui Voronin şi Smirnov. Motivaţia lui Voronin este pe cât de simplă, pe atât de strategică pe termen mediu. Or, acesta doreşte confirmarea unei “stabilităţi” şi “capacităţi” (în realitate nesustenabile şi virtuale) pentru guvernarea comunistă, cu scopul persuadării electoratului destul de pasiv, dezorientat sau indecis (circa 40% din respondenţii Barometrului de Opinie Publică, octombrie 2008). De asemenea, Voronin şi PCRM-ul tinde să-şi asigure un număr de mandate suficient de confortabil pentru a-şi asigura pârghiile decizionale în RM în al treilea legislativ consecutiv. În acest sens, şeful statului acţionează activ în direcţia obţinerii susţinerii Rusiei, chiar dacă, în cele din urmă, riscă să fie forţar să facă concesii de natură strategică în faţa poziţiei Moscova-Tiraspol. Spre deosebire de Voronin şi guvernarea comunistă, Kremlinul se află în faţa unei dileme serioase, ce rezidă în acordarea unui credit de încredere major sau adoptarea unei poziţii retrase cu privire la campania electorală din RM, ca urmare a “amprentelor” adânci lăsate de trădarea lui Voronin din 2003. Cu toate acestea, anume PCRM este partenerul politic al Rusiei în RM în procesul de protejare şi statornicire a neutralităţii. Acestă forţă politică este crucială pentru Moscova din considerentele reticenţei ei faţă de principiile democraţiei occidentale şi apropierea reală de UE şi NATO (din scopuri personale şi de grup). În aceeaşi ordine de idei, permisivitatea rusă în raport cu PCRM şi Voronin se datorează scenariilor geo/politice care conţin RM (stoparea extinderii euroatlantice; renegocierea FACE adaptat; în măsură mică, instalarea noii arhitecturi europene de securitate; asigurarea unui grad de manevră major în problema conflictelor îngheţate şi dezgheţate din Europa; păstrarea unei agende politice şi de securitate imperative comune cu UE etc.). Din aceste raţionamente, dar şi în lipsa unui partener/aliat politic substanţial alternativ în RM, autorităţilor ruse preferă să dialogheze cu exponenţii PCRM. Totodată, implicarea Moscovei în “ecuaţiile” electorale din RM rămâne a fi dozată. Toate cele menţionate mai sus, precum şi iminenţa declanşării efectelor crizei financiare, creează premisele necesare pentru ca Rusia să se asigure de „abandonul politic extern” premeditat sau forţat din partea RM (caracterizat prin posibila reorientare a vectorului extern, după exemplul anului 2003, din partea comuniştilor sau prin derularea aceluiaşi plan sub patronajul forţelor liberale pro-occidentale), prin impunerea unui “acord de normalizare”, care va deschide calea unor negocieri ulterioare în care RM va face parte dintr-un format “2+1” interminabil şi anevoios. Prin acesta, Rusia ar putea încerca să ţină în subordine guvernarea de la Chişinău după alegerile din aprilie anul curent, indiferent de culoarea acesteia. Misiunea dificilă pe care o are Voronin la Moscova este, pe de o parte, de a-l contrabalansa pe Smirnov (care s-a deplasat la Moscova pe 17 martie pentru a face “aranjamentele” favorabile poziţiei Tiraspolului în raport cu RM şi întregul format de negocieri “5+2”), iar pe de altă parte de a ajunge cu Medvedev la o înţelegere cât mai superficială (din punct de vedere juridic), care să nu aibă consecinţe juridice presante pentru actuala şi în eventualitate viitoarea guvernare comunistă (sau alianţă de guvernare cu participarea PCRM). De fapt, Voronin va negocia cu tandemul Medvedev-Smirnov de pe poziţii inferioare, cauzată de aspecte electorale/interne (înţelegerea tacită dintre Kremlin şi guvenarea comista privind sustinerea PCRM la alegeri în schimbul unui preţ, promisiune, angajament politic substanţial) şi externe (neclaritatea situaţiei politice din Ucraina şi repercusiunile viitoarelor alegeri din ţara vecină asupra problematicii transnistrene, dar şi privitor la fluxul de influenţă rusă derivat din acestea; izolarea pe plan extern din cauza încetinirii proceselor integraţioniste europene şi minimizării sprijinului financiar oferit de UE; apropierea relaţiilor dintre Rusia, UE şi SUA, sub pretextul soluţionării crizei financiare, dosarelor internaţionale şi bilaterale în diverse domenii, ceea ce ar putea conduce la includerea RM în una din tranzacţiile dintre marile puteri etc.). În această situaţia, semnarea unui acord nefavorabil şi contradictoriu intereselor RM continuarea pe www.cenusadi.wordpress.com