Nume
Parola
Vizualizări: 484
Certificatul de urbanism pentru construcții în satele mici va fi obținut mai simplu
5 Septembrie 2024 — În satele din Republica Moldova, cu o populație mai mică de 3000 de locuitori, autoritățile locale și cetățenii vor putea să planifice și să autorizeze noi construcții sau să facă modificări în infrastructura existentă, în lipsa documentației de urbanism.

Guvernul a aprobat astăzi un Regulament clar care stabilește măsurile necesare pentru emiterea certificatului de urbanism pe baza unei scheme urbanistice rurale în satele mici, unde documentația de urbanism lipsește sau este învechită.

Astfel, satele cu puțini locuitori vor putea să își îmbunătățească infrastructura și să atragă mai multe investiții, iar toate lucrările de construcție și demolare vor respecta normele legale, chiar și în lipsa unui plan urbanistic complet aprobat. La fel, timpul necesar pentru obținerea actelor va fi redus, oferind sprijin real celor care doresc să construiască în aceste zone.

Adoptarea Regulamentului va ajuta comunitățile rurale mici, oferind suport legal și administrativ pentru a îmbunătăți viața oamenilor. 

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă