Nume
Parola
Vizualizări: 1461
Primarul de Ignăței, Rezina, Iurie Talpa: „Obiectivul meu este de a crea o localitate prietenoasă copiilor”
18 Aprilie 2024 — Primarul la primul mandat al satului Ignăței, Rezina, Iurie Talpa, crede că un ales local trebuie să fie corect, punctual, devotat cauzei, să aibă dorință și inițiativă. Deși au trecut doar câteva luni de la alegerile locale generale din toamna anului trecut iar domeniul în care activează este unul nou, cu mult efort și cu susținerea echipei, primarul reușește să realizeze obiectivele propuse în campania electorală.

A fost grea competiția din campania electorală de anul trecut?

Iurie Talpa: Am avut această dorință de a candida și acum patru ani, doar că victoria am obținut-o la alegerile din toamna anului trecut. A fost un proces anevoios, cu o mare luptă între noi, cei cinci candidați. Cu toate acestea, mă bucur că s-a renunțat la toate aceste atacuri și acum discutăm doar despre proiecte și lucrurile bune care trebuie să le facem în localitatea noastră, astfel încât să răspundem așteptărilor cetățenilor.

Cum apare această intenție de a candida pentru funcția de primar?

Iurie Talpa: Cred că a apărut atunci când am devenit tatăl a două fetițe minunate și văzând că ele cresc într-o localitate în care nu există niciun teren de joacă sau unul de sport mi-am propus să creez niște condiții pentru copiii mei și pentru ceilalți copii din comunitate. Obiectivul meu este de a crea o localitate prietenoasă copiilor deoarece, cu părere de rău, vedem ce se întâmplă în mediul rural, foarte mulți tineri pleacă pentru că nu văd aici viitorul copiilor lor.

De unde ați început munca pentru a crea aceste condiții necesare copiilor să se dezvolte armonios?

Iurie Talpa: Până în prezent ne-am implicat în două proiecte. Unul este în cadrul GAL-ului „Trei Coline” și presupune procurarea a 160 de tomberoane, în condițiile în care o altă problemă gravă a localității noastre sunt gunoiștile neautorizate. Ne propunem să-i ajutăm la colectarea deșeurilor și pe cei circa 180 de bătrâni din localitate. Cu un alt proiect am aplicat la Programul Satul European. Anul trecut a fost inițiată construcția rețelelor magistrale de canalizare, anul acesta sperăm să obținem finanțare pentru construcția stației de epurare, a stației de pompare și conectarea instituțiilor publice la canalizare. În afară de aceasta, lucrăm la amenajarea teritoriului, inclusiv la construcția unui teren de joacă pentru copii pe care îl vom inaugura la 1 iunie.

Acest lucru este o dovadă a faptului că dacă se dorește cu adevărat, se reușește…

Iurie Talpa: Bineînțeles. Dacă este dorință și este inițiativă atunci sigur lucrurile se vor schimba.

Ce calități trebuie să aibă un primar pentru a reuși?

Iurie Talpa: Cred că vorbim despre corectitudinea în acțiuni, punctualitate și devotament. În campanie nu am promis oamenilor ceea ce nu voi putea face. Probabil acesta a fost factorul decisiv care a determinat oamenii să mă voteze.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă