Nume
Parola
Vizualizări: 2953
Guvernul face electorală, iar situaţia din economia naţională scapă controlului
Chisinau, 10 Martie 2009 — „Cineva este interesat să nu existe niciun fel de dezbateri electorale între concurenţii actualului scrutin parlamentar, iar actuala formulă a dezbaterilor la Moldova 1, la care sînt invitaţi doar doi competitori, nu oferă cetăţenilor posibilităţi reale de a se informa, obiectiv, despre calitatea celor care aspiră la demnităţi parlamentare”, a declarat preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Dumitru Diacov, într-o conferinţă de presă. Cetăţenii vor să asiste unor discuţii principiale, pe subiecte importante, între partidele reprezentative şi partidul de guvernămînt, lucru imposibil în situaţia în care unii concurenţi electorali par a fi lansaţi în cursă doar pentru a deruta electorii. În aceste condiţii, a spus preşedintele Diacov, PDM va depune un demers la CEC pentru a modifica formatul dezbaterilor electorale la Moldova 1, măcar pentru perioada finală a campaniei electorale. La subiectul ratei de schimb a leului în raport cu principalele valute de referinţă, Dumitru Diacov a declarat că Banca Naţională menţine un curs artificial, care îi sărăceşte pe cetăţeni, dar şi pe producătorii autohtoni. Dacă în Rusia, cu o economie în dezvoltare şi cu importante vînzări de hidrocarburi, rubla a scăzut, la schimb, de la 25 la 36 unităţi pentru un dolar, atunci în Republica Moldova, care trăieşte din remitenţe şi nu graţie unei economii puternice, leul este menţinut artificial, prin metode administrative. În aceste condiţii, există riscuri ca atît economia, cît şi valuta naţională să intre în cădere liberă după alegeri. Liderul PDM a mai făcut un apel către membrii Guvernului să nu facă doar electorală, ci să se preocupe şi de problemele care ameninţă securitatea economică a statului.