Vizualizări: 2031
UN EFORT COLECTIV CĂTRE SCHIMBARE: CU SPRIJINUL USAID, COLIBAȘI RENOVEAZĂ DRUMURILE ȘI CREȘTE ANGAJAMENTUL CIVIC
Colibași, Cahul, 28 Iulie 2023 — După ani de dificultăți cauzate de starea precară a drumurilor, astăzi, satul Colibași din r. Cahul a marcat un moment semnificativ - finalizarea cu succes a proiectului de reabilitare parțială a infrastructurii drumurilor locale.
Proiectul a prevăzut modernizarea a două străzi din localitate și a fost realizat cu sprijinul financiar al agenției USAID în valoare de 99.961 de dolari SUA, acordat prin intermediul Programului Comunitatea Mea.
Datorită susținerii acordate, eforturile comune ale administrației publice locale și comunității au condus la transformarea a aproximativ 900 metri de drum de țară, deseori aproape impracticabil, în două străzi curate și ușor navigabile. Astfel, conform sondajului efectuat în cadrul Programului Comunitatea Mea, a fost soluționată cea mai stringentă nevoie a locuitorilor din partea de est a satului.
Problemele anterioare, precum inundarea curților și dificultățile în accesarea serviciilor publice, amplasate în centrul satului, au fost rezolvate cu succes prin această inițiativă, care le-a oferit cetățenilor un mediu de trai mai sigur și mai confortabil, precum și a întărit legăturile dintre membrii comunității.
Este remarcabil faptul că impactul proiectului a depășit îmbunătățirile fizice aduse infrastructurii drumurilor, consolidând capacitățile primăriei în ceea ce privește implicarea cetățenilor în soluționarea problemelor locale – un principiu promovat de programul Comunitatea Mea. Astfel, abordarea participativă, utilizată de primărie în realizarea acestui proiect, a pregătit terenul pentru colaborări ulterioare, rezultând în implicarea activă a comunității în modernizarea altor străzi din localitate.
Primarul satului Colibași, dl Ion Dolganiuc, susține că “implicarea cetățenească este decisivă în dezvoltarea unei comunități”. De asemenea, viața i-a demonstrat că „suportul financiar al partenerilor de dezvoltare este important, însă și mai important este ceea ce se produce în urma acestui suport - schimbarea mentalității, atât a administrației publice locale, cât și a cetățenilor”.
La evenimentul de inaugurare a participat Directorul interimar al Misiunii USAID în Republica Moldova, dl John Riordan, care a subliniat că “realizarea unor asemenea proiecte demonstrează încă odată, în practică, că împreună suntem mai puternici”.
Cu un buget total de 176.922 de dolari SUA, proiectul reprezintă un exemplu a ceea ce poate atinge o comunitate unită în căutarea dezvoltării. De asemenea, proiectul demonstrează că, atunci când autoritățile locale se unesc cu oameni și acționează in interesul lor, pot transforma în mod semnificativ localitățile sale, aducând schimbări pozitive și un viitor mai promițător pentru locuitorii acestora.
Comunitatea Mea este un program de opt ani (2018-2026), finanțat de USAID și implementat de organizația internațională IREX, cu scopul de a fortifica guvernarea locală și de a oferi asistență tehnică autorităților publice locale din Moldova, pentru a asigura o guvernare eficientă, transparentă și responsabilă față de cetățeni. La moment, programul colaborează cu 123 de primării din Republica Moldova. Din 2018, programul a oferit sprijin pentru peste 90 de comunități și 1,47 milioane de cetățeni. Valoarea totală a investițiilor USAID în programul Comunitatea mea în cei 8 ani de implementare va constitui 35,5 milioane de dolari SUA.
Pentru mai multe informații despre activitățile și proiectele de dezvoltare comunitară implementate prin intermediul Programului Comunitatea Mea, vă invităm să vizitați pagina de Facebook @Programul Comunitatea Mea.

Autor: Programul Comunitatea Mea
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33