Vizualizări: 1691
APEL LA SOLIDARITATE!
27 Iulie 2023 — Stimați colegi, primari, cetățeni, reprezentanți ai societății civile, mediului de afaceri, toți prietenii și susținătorii APL,
În rezultatul intemperiilor de zilele trecute, mai multe localități din nordul Republicii Moldova au fost grav afectate. În orașe precum Edinet, Cupcini, Sângerei, Drochia, Râșcani, Dubăsarii Vechi, Criuleni și altele, au căzut mii de copaci, au fost avariate clădiri, acoperișurile mai multor instituții publice și case au fost luate de vânt. Autoritățile publice locale nu reușesc să facă față acestei catastrofe și au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Vă rugăm, cei care s-au născut și au crescut în localitățile vizate, dar și cei care nu pot rămâne indiferenți la suferința semenilor noștri, să ne mobilizăm cu toții pentru ca aceste localități să revină la aspectul de odinioară. Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie de Oameni, de tehnică, de combustibil. „Unde-i unul nu-i putere, unde-s mulți puterea crește", așa spune un proverb din bătrâni și asta trebuie să facem acum, când colegii și prietenii noștri de la nordul R. Moldova au nevoie de unitatea noastră! Vă mulțumim anticipat și Vă rugăm să nu rămâneți indiferenți!
Pentru cei care vor să ajute Vă lăsăm numerele de contact ale primarilor localitățile cărora au avut cel mai mult de suferit. Cu siguranță sunt și alte localități afectate. În cazul în care doriți să ajutați telefonați la CALM (022-22-35-09) și vă vom face legătura cu orice primărie din R. Moldova care are nevoie de suport.
Primarul municipiului Edineț, Constantin Cojocaru: 068746220;
Primara orașului Cupcini, Ludmila Magu: 069660363;
Primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov: 060233384;
Primara orașului Drochia, Nina Cereteu: 069687491;
Primarul orașului Rîscani, Victor Bogatico: 079000007.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33