Nume
Parola
Vizualizări: 3083
Economia verde, pe placul tinerilor: Organizația Internațională a Muncii investește în traineri și consultanți în dezvoltarea afacerilor verzi
11 Iulie 2023 — De mai bine șapte ani, Melania Lefter este specialist în managementul proiectelor. De la planificarea strategică pentru sectorul public, până la instruiri privind managementul proiectelor, planificarea strategică și dezvoltarea afacerii, tânăra a reușit în acești ani să instruiască în domeniul dezvoltării afacerii peste 150 de persoane. Alți 70 de antreprenori au fost ghidați privind elaborarea planului de afaceri.

„Atât dezvoltarea economică-locală, cât și dezvoltarea afacerii se realizează prin cadrul proiectelor. Anume așa businessul se unește cu publicul și proiectele. Datorită programului "Start and Improve Your Business Programme" am făcut un pas important în dezvoltarea mea profesională. Acum sunt pregătită să contribui la creșterea antreprenorialului în comunitatea noastră” spune Melania.

Datorită programului, tânără implementează cu succes tehnicile de predare învățate. Câteva instrumente au fost deja puse în practică. „Cum să creăm un plan de dezvoltare, cum se scrie un proiect/o ofertă de finanțare pentru sectorul business sau sectorul public?! Găsim răspuns la aceste întrebări în cadrul consultațiilor cu antreprenorii, dar și tinerii aflați la început de drum”, adaugă specialista în managementul proiectelor.

În zonele rurale experții, consultanții nu prea ajung

„Datorită programului SIYB am ajuns la concluzia că anume cu business game-ul trebuie să începem training-ul. Când vom face consultații în teritoriu, ar fi corect să începem anume cu joaca, pentru ca oamenii de la bun început să se frigă. Ulterior să înceapă să înțeleagă de ce n-a mers și atunci când începi partea teoretică și le dai exemple practice, ei deja vor fi conectați la problema lor și vor fi implicați în proces mult mai mult” menționează tânăra.
Oamenii de la sate, atât din sectorul antreprenorial, cât și din sectorul civic spun că ei nu știu cum să scrie proiecte. Iar cei din sectorul business - că nu știu cum să-și facă un plan de afaceri sau cum să afle despre sursele de finanțare disponibile.

„Cum să aplice ca să atragă surse de finanțare sau cum să cheltuie banii în ala fel încât să nu fie nevoiți să-i întoarcă? Sunt doar câte întrebări, la care antreprenorii din sate nu au răspunsuri” spune Melania Lefter, adăugând că oamenii de la sate cred că pot beneficia de consultații doar în Chișinău și că doar aici sunt cele mai calitative training-uri. De aceea este foarte important ca în zonele rurale antreprenorii, dar și tinerii să aibă acces la aceste consultații gratuite.

Economia verde, pe placul tinerilor

Anul acesta Melania Lefter a oferit instruire și mentorat în raionul Cimișlia, unde au participat 14 tineri, dar și în Chișinău, unde au fost prezenți 13 tineri. Deși au vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, tinerii au idei de afaceri în care se străduie să implementeze economia verde. Cineva își dorește să instaleze panouri fotovoltaice, altcineva să izoleze încăperea cu varianta tradițională, stuful. Chiar de e mult mai costisitor, cineva a decis să aleagă pânza naturală pentru vestimentația care va fi cusută în atelierul său.
„Este îmbucurător faptul că atunci când își scriu ideile de proiect, tinerii neapărat includ un element verde” spune Melania Lefter.

Chiar dacă nu sunt încă gata să-și lanseze acum propriile afaceri, după aceste training-uri tinerii capătă încrederea de care au nevoie. Ideea lor de afacere este scrisă într-un business plan, iar acesta este deja un pas înainte. Oricând își doresc pot reveni la această idee și o pot pune în practică.

„Faptul că tinerii voiau să aibă acces la asemenea instruiri, dar ziceau că sunt scumpe pentru ei, m-a făcut s aleg să lucrez anume cu tinerii din zonele rurale” precizează Melania Lefter, specialist în managementul proiectelor.

Organizația Internațională a Muncii investește în traineri și consultanți în dezvoltarea afacerilor verzi.

Asemenea Melaniei, alți 25 de experți și experte au urmat programul Start and Improve Your Business al Organizației Internaționale a Muncii, iar în rezultatul muncii de un an, au obținut certificarea de trainer SIYB.

Programul de certificare a inclus 3 etape: instruirea formatorilor timp de 2 săptămâni, testarea cunoștințelor acumulate prin implementarea metodologiei, și sesiunea de certificare.
Sesiunea de certificare a fost organizată în perioada 4-6 iulie, unde formatorii au împărtășit lecțiile învățate și au primit observații din partea Master Trainerului pe marginea utilizării metodologiei pentru peste 600 antreprenori din Moldova.

Potrivit Nataliei Iachimov, coordonatoare proiectului „Stimularea economiei verzi în Moldova” al Organizației Internaționale a Muncii ,, prin implementarea Programului SIYB, OIM contribuie la dezvoltarea antreprenorială în Republica Moldova prin asigurarea unei oferte de calitate a serviciului de instruire”.

Cu o experiență de implementare în peste 100 țări, programul SYIB al OIM este recomandat ca un instrument, care va contribui, la crearea de afaceri noi și locuri de muncă în Republica Moldova. Programul se bazează pe o rețea de peste 400 de master traineri și 55.000 de traineri certificați internațional, reprezentând peste 10.000 de organizații partenere. Implementarea programului a contribuit la generarea a peste 13 milioane de locuri de muncă la nivel global. Programul SIYB este compus dintr-un set de module de instruire interdependente și materiale de sprijin pentru diferite niveluri de maturitate a afacerii, de la început până la creșterea întreprinderilor.

,,Modulele Generează Ideea de Afaceri și Inițiază Ideea de Afaceri au fost adaptate pentru Republica Moldova și au integrat aspectul de dezvoltarea a întreprinderilor verzi și durabile. Astfel, prin crearea rețelei de traineri Certificați in baza programului SIYB, mai multe organizații și instituții de dezvoltarea antreprenorială vor putea accesa servicii de calitate pentru a contribui la dezvoltarea antreprenoriatului verde și crearea a noi locuri de muncă decente”, precizează Natalia.