Nume
Parola
Vizualizări: 1659
Reprezentanți ai Consiliului Europei au venit la Chișinău pentru a monitoriza starea democrației locale din R. Moldova!
20 Iunie 2023 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a avut două întrevederi cu Delegația Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei (CALRE) care a efectuat o vizită de postmonitorizare la Chișinău. Delegația CALRE a fost formată din coraportorii CALRE Gunn Marit Helgesen, Marc Cools, Stephanie Poirel și Angel Manuel Moreno. Reprezentanţii CALM au avut o întrevedere separată cu CALRE, în cadrul celei de-a doua ședințe au participat și reprezentanții puterii centrale.

Implementarea Foii de parcurs revizuite privind democrația locală și regional din Republica Moldova, semnată în anul 2021 a fost subiectul principal de pe agenda discuțiilor.

Coraportoarea pentru Republica Moldova, președinta Asociației Autorităților Locale din Norvegia, reprezentanta delegației Norvegiei la CALRE, Gunn Marit Helgesen, a constatat că există schimbări de la ultima vizită a sa în Republica Moldova (2019), fiind vizibile progresele înregistrate în realizarea reformelor şi şi-a exprimat admiraţia pentru gestionarea crizei refugiaților.

Președinta CALM, primară de Selemet, Cimișlia, Tatiana Badan, a confirmat că relația dintre APL și APC a evoluat, făcând trimitere la restabilirea activității Comisiei Paritare și crearea grupurilor de lucru pentru descentralizare în domeniile relevante pentru APL, cu participarea reprezentanților ministerelor de resort. „Cu regret, unele ministere încă sunt reticente față de importanța dialogului instituționalizat. După o lungă perioadă de timp, în sfârșit, am avut o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și sperăm că acest dialog va continua, mai ales că această instituţie este una-cheie pentru buna desfășurare a activității APL. Înțelegem că Republica Moldova trece prin multiple crize, dar trebuie să prioritizăm problemele și să identificăm soluții la cele mai stringente.”

Secretarul general al Guvernului, Artur Mija, a punctat faptul că Strategia de reformă a administrației publice din Republica Moldova pentru anii 2023-2030 a fost aprobată, inclusiv Programul de implementare al Strategiei (etapa I – anii 2023-2026). „ La nivel național, realizarea de reforme ample multidimensionale este esențială în aspirațiile statului de a integra la nivel național principiile din Carta Europeană a Autonomiei Locale și valorile europene.”

Potrivit președintei Comisiei Administrație Publică, Larisa Voloh, o monitorizare permanentă este un impuls pentru o bună activitate a guvernării. „La această etapă, în activitatea Comisiei am pus accent pe două legi-cadru, prima vizează cooperarea intercomunală şi un alt instrument este amalgamarea voluntară. Am crescut veniturile proprii ale primăriilor, resursele destinate drumurilor le-am direcționat în totalitate către bugetele locale, am aprobat mai multe legi care să îmbunătățească activitatea APL.”

Atribuirea de competențe APL fără acoperire financiară a fost un alt subiect în atenția participanților, deoarece reprezintă o lacună în relația dintre puterea centrală și cea locală, ceea ce crează dificultăți pentru administrația publică locală în prestarea serviciilor de calitate pentru cetățeni.

Salarizarea și motivarea angajaților din administrația publică locală, semnalele din teritoriu privind unele presiuni asupra primarilor, necesitatea descentralizării financiare, tergiversarea implementării proiectului privind delimitarea proprietăților, necesitatea includerii CALM în procesele de elaborare a actelor normative ce vizează APL, au fost alte subiecte abordate în cadrul întrevederii .

Primarul municipiului Chișinău, vicepreședintele CALM, Ion Ceban, președintele delegației Republicii Moldova la CALRE, a vorbit despre lipsa dialogului dintre autoritățile centrale și a celor ce reprezintă primăria capitalei, dosarele neîntemeiate deschise unor primari de către ANI, suplimentul la salariu de 1300 de lei pentru angajații APL care este o presiune asupra bugetelor locale, lipsa consultărilor proiectului bugetului de stat pentru anul curent etc.

În rezultatul întrevederii, coraportorii CALRE pentru Republica Moldova vor elabora un raport privind starea democrației locale din statul nostru şi vor veni cu unele recomandări pentru autoritățile administrației centrale.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă